Alcoolul limitează riscul de declanşare a poliartritei reumatoide

9/08/10 ora:2:17pm

Consumul regulat de alcool ar putea reduce atât riscul de apariţie, cât şi gradul de severitate ale poliartritei reumatoide, o maladie cronică care se manifestă prin inflamaţii ale articulaţiilor, potrivit unui studiu publicat, miercuri, în revista britanică Rheumatology, informează AFP.
Poliartrita reumatoidă este cea mai frecventă dintre maladiile inflamatorii ale articulaţiilor, cu o prevalenţă estimată la 0,25 – 0,5 % în Franţa. Studiul britanic a constatat efectele benefice ale consumului moderat de alcool asupra acestei boli, fără să conteste, însă, efectele dăunătoare ale abuzului de alcool asupra stării de sănătate.
Studiul a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea Sheffield din Marea Britanie, pe un eşantion de 873 de pacienţi suferind de poliartrită reumatoidă. Dosarele lor medicale au fost comparate cu cele ale voluntarilor sănătoşi din grupul de control, care a inclus 1.004 persoane.
Pacienţii au fost rugaţi să precizeze frecvenţa cu care au consumat alcool în luna precedentă şi au fost supuşi unor examinări radiologice şi unor teste sangvine. Articulaţiile lor au fost şi ele examinate.
Acesta a fost primul studiu care a relevat faptul că alcoolul, consumat cu moderaţie, poate să reducă gradul de severitate al acestei maladii, în cazul pacienţilor umani. Date similare au fost obţinute pe şoareci.
Cercetătorii britanici au constatat că persoanele care nu beau deloc alcool prezintă un risc de patru ori mai mare de a se îmbolnăvi de poliartrită reumatoidă, comparativ cu persoanele care consumă alcool de cel puţin 10 ori într-o lună. După această valoare, riscul scade odată cu creşterea frecvenţei consumului de alcool.
Cercetătorii britanici au analizat frecvenţa consumului de alcool şi nu cantitatea ingerată, însă rezultatele lor le confirmă pe cele ale unui studiu anterior realizat în ţările scandinave asupra riscului de declanşare a poliartritei reumatoide în funcţie de cantităţile absorbite.