Friday , March 29 2024

Agenţia Europeană pentru Medicamente cere retragerea antidiabeticului Avandia de pe piaţa UE

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a cerut joi retragerea de pe piaţă a antidiabeticului Avandia, pe tot teritoriul Uniunii Europene (UE), din cauza riscului cardiac ridicat pe care-l prezintă acest produs al laboratorului britanic GlaxoSmithKline (GSK), relatează AFP.

Comitetul experţilor din cadrul EMA a hotărât să analizeze, luna aceasta, autorizaţia de punere în vânzare deţinută de medicamentul produs de GSK, suspectat, potrivit unor studii, că ar antrena un risc crescut de atac cardiac şi cerebral, în comparaţie cu alte medicamente de acelaşi tip.

După ce a studiat toate datele disponibile, Comitetul a conchis că beneficiile oferite de Avandia nu sunt mai importante decât riscurile pe care le prezintă şi a recomandat suspendarea autorizării de punere în vânzare în UE.

Această recomandare a fost transmisă Comisiei Europene, care va lua în mod oficial hotărârea de a retrage acest medicament. Comisia se mulţumeşte, în general, să dea curs avizelor EMA.

Potrivit Agenţiei, Avandia ar urma să nu se mai afle în vânzare, pe teritoriul Uniunii, în următoarele “câteva luni”. Aceasta a recomandat medicilor să “reflecteze la alte tratamente”.

Hotărârea EMA vizează încă două produse GSK – Avandamet şi Avaglim -, care conţin aceeaşi substanţă activă, şi anume rosiglitazonă.

În paralel, FDA, instituţia americană omoloagă a Agenţiei Europene pentru Medicamente, a hotărât joi să restrângă utilizarea Avandia în Statele Unite, fără să meargă, însă, până la a cere retragerea totală a acesteia de pe piaţă.

Vezi si

Dr. Cobuz: Alimentația în post

Dacă pornim de la explicația cuprinsă în DEX- postul reprezintă interdicția de a mânca unele …