Thursday , March 28 2024

Adevarul dezamagitor despre alimentele bio

Produsele organice au de cele mai multe ori un preţ de trei ori mai mare decât cele normale. În ciuda acestui fapt, mulţi le preferă pentru că le consideră mai sănătoase şi mai sigure.

Totuşi, cel mai mare studiu pe această temă a relevat faptul că nu există nicio diferenţă între aceste produse.

Cercetătorii de la Centrul Medical al Universităţii Stanford, California, consideră că aceste produse nu sunt nici mai nutritive şi nici nu vor îmbunătăţi sănătatea consumatorului faţă de legumele şi fructele crescute cu pesticide şi chimicale, informează Daily Mail.

Studiul menţionează şi că nu au fost găsite dovezi privind lipsa pesticidelor în produsele organice, dar acestea erau la un nivel mai mic.

Autorul studiului, doctorul Bravata, a explicat concluziile cercetării: “Nu există o diferenţă prea mare între mâncarea organică şi cea tradiţională dacă trebuie să iei o decizie privind sănătatea ta”.

Cercetarea a survenit ca urmare a unei analize privind toate studiile efectuate până acum pe cele două tipuri de alimente. Oamenii de ştiinţă britanici menţionează însă că cercetarea nu a avut rolul de a detecta diferenţele reale.

Analiza nu a relevat o diferenţă notabilă între conţinutul de vitamine dintre cele două tipuri de mâncare. De asemenea, nu au fost găsite diferenţe între nivelul proteic sau cel al grăsimilor.

Crystal Smith-Spangler, unul dintre cercetătorii de la Stanford, s-a declarat surprinsă de rezultatul studiului. “Sunt oameni care cred că mâncarea organică este întotdeauna mai sănătoasă şi mai nutritivă. Am fost puţin surprinşi că nu am descoperit asta”, a spus ea.

Doar cu 30 la sută mai puţine pesticide au fost descoperite în produsele organice faţă de cele normale.

Vezi si

O companie din China vrea să producă o mașină zburătoare cu ajutorul unei tehnologii europene

O companie din China va încerca să producă o mașină zburătoare cu ajutorul unei tehnologii …

One comment

  1. Din articol reiese ca studiul a fost facut doar pentr a gasi diferenţe între nivelul proteic sau cel al grăsimilor la cele doua tipuri de legume. Din pacate nu spun nimic despre efectul pesticidelor si a chimicalelor asupra organismului. Un articol de umplut spatiul. Urat ca prezinta astfel de informatii trunchiate.