Friday , March 29 2024

Ziua judecăţii în PSD. Social-democraţii caută vinovaţii pentru eşecul lui Ponta

Dragnea - Ponta

La o săptămână şi jumătate de la eşecul alegerilor prezidenţiale, social-democraţii se reunesc în şedinţă pentru a decide cine sunt vinovaţii şi ce e de făcut în perioada următoare. Ieşirea de la guvernare, demisii sau chiar excluderi- sunt variantele despre care s-a vorbit în aceste zile.
Membrii Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD se vor reuni, joi, la sediul central al partidului, pentru a face prima analiză formală a eşecului de la alegerile prezidenţiale, dar şi pentru a lua decizii privind menţinerea guvernării, restructurarea guvernului sau convocarea congresului.
Reuniunea CExN de joi se va desfăşura sub auspiciile unor poziţii publice contradictorii exprimate la nivelul leadership-ului partidului de Victor Ponta şi Liviu Dragnea referitoare la momentul convocării congresului partidului, for care ar urma să facă analiza eşecului de la prezidenţiale.
Astfel, Liviu Dragnea a precizat, public, că are asentimentul majorităţii liderilor de filiale pentru organizarea rapidă a unui congres în 20 decembrie, urmând ca partidul să se ocupe ulterior de guvernare. Dragnea a spus că, dacă nu se decide organizarea unui congres, atunci un Consiliu Naţional de analiză şi de lansare a unor proiecte politice ar putea avea loc oricând.
Ulterior acestei declaraţii făcute de Dragnea, Ponta a precizat, la revenirea din vacanţa în Dubai, că PSD îşi poate face analizele privind ratarea prezidenţialelor în primăvară, prioritare fiind acum restructurarea Guvernului şi prezervarea majorităţii parlamentare prin includerea PLR la guvernare.
Membrii CExN vor decide, joi, între cele două poziţii exprimate public de Ponta şi Dragnea, urmând să stabilească dacă vor convoca congresul în acest an sau la sfârşitul anului viitor. Decizia va avea în vedere faptul că la congres nu se vor face doar analize, ci se va alege şi noua conducere a PSD, atât Ponta, cât şi Dragnea anunţând public că îşi depun mandatele în caz de eşec la prezidenţiale.
O altă temă importantă asupra căreia CExN va trebui să ia joi o decizie priveşte păstrarea guvernării, în condiţiile în care şi aici părerile sunt împărţite. Astfel, vicepreşedintele PSD, Robert Negoiţă, primar al Sectorului 3, a fost primul care a solicitat retragerea PSD de la guvernare în urma votului dat la prezidenţiale în favoarea lui Klaus Iohannis. Ulterior, ceilalţi social-democraţi au optat pentru menţinerea guvernării, în condiţiile operării unei remanieri a Executivului, cu consultarea prealabilă şi votul CExN.
Dacă social-democraţii vor stabili că îşi doresc să păstreze guvernarea, vor trece la pasul următor, operând nu o remaniere, ci o restructurare a Executivului.
Mai mult pe Mediafax
 

Vezi si

O dronă militară ar fi căzut azi-noapte în Insula Mare a Brăilei

O operațiune de căutare a Armatei Române are loc într-o zonă din Insula Mare a …

One comment

  1. PSD-ul are votanti oameni in varsta , de regula pensionari . Au castigat atunci cand tineretul a tratat cu indiferenta votul, insa cand s-au trezit ca au de pierdut daca nu voteaza , s-au mobilizat si au depasit numeric pe cei varstnici. Asa ca or ce ar face PSD-ul nu are nici o sansa in fata tineretului. Si ca sa fiu sincer trebuie sa spun ca atata timp cat va fi Iliescu in partid si nu numai el ci si multi alti ca el , partidul PSD nu mai are nici o sansa sa mai castige vreo batalie. Si asta va spune un om de 65 de ani care a votat pana acum PSD insa de acum inainte ma voi alinia cu tineretul ca ei vad lucrurile putin altfel decat noi varstnici, In PSD este necesar de schimbat viziunea si de eliminat pe cei care se opun schimbari , altfel soarta este deja pecetluita.