Friday , April 26 2024

Viorel Hrebenciuc, învinuit într-un nou dosar la DNA: "Sunt suspectat de trafic de influenţă"

hrebe dna

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, este audiat la DNA, într-un nou dosar, înregistrat în cursul acestui an.
Viorel Hrebenciuc este învinuit în acest nou dosar, în care are calitate de suspect. “Sunt suspectat de trafic de influenţă”, a declarat deputatul PSD la ieşirea de la DNA. El a adăugat că a luat cunostinta de acuzatiile care i se aduc.
Întrebat de ce sunt atâtea dosare deschise pe numele lui, Viorel Hrebenciuc a răspuns: „Nu este voinţa mea”.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor este deja anchetat de DNA în două cauze în care este urmărit penal.
Într-unul dintre dosare, procurorii DNA îi acuză pe preşedintele Camerei, dar şi pe colegul său de partid, deputatul Ioan Adam, că fac parte dintr-un grup infracţional organizat care a prejudiciat statul cu 300 de milioane de euro, prin retrocedarea ilegală a zeci de mii de hectare de pădure.
Procurorii spun că vicepreşedintele Camerei Deputaţilor urma să beneficieze de 12 mii de hectare de pădure, prin intermediul fiului său, Andrei Hrebenciuc. Adică aproape un sfert din suprafaţă retrocedată ilegal către oamenii de afaceri cercetaţi în dosar. Rolul liderului social-democrat era clar: trebuia să intervină la Romsilva, instituţie ai cărei funcţionari luptau încă în instanţă pentru a obţine anularea retrocedării abuzive. Interceptările arată cum a ajuns gruparea la şeful instituţiei, Adam Crăciunescu.
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor începe, de astăzi, să lucreze la raportul privind cererea DNA de arestare a lui Viorel Hrebenciuc.
Într-un alt dosar, Viorel Hrebenciuc a fost pus sub învinuire în legătură cu fapte de corupţie din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului.
„La cererea unei persoane care, direct sau indirect, prin intermediul membrilor familiei sale sau al apropiaţilor, controlează o societate comercială deținătoare a unui post de televiziune, deputatul Hrebenciuc Viorel s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A) ca instituţia ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului să revină asupra unei decizii prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv.
În realizarea acestor demersuri, suspectul Hrebenciuc Viorel s-a folosit de influenţa şi autoritatea pe care le deţine în calitatea sa membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte – membru al Comitetului Executiv Naţional, organul de conducere şi de decizie al partidului. Parlamentarul Hrebenciuc Viorel este membru al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, funcţie care îi conferă automat calitatea de membru al organului central de conducere şi de decizie al partidului – Comitetului Executiv Naţional.
Prin acţiunea sa de punere în aplicare a influenţei, a autorităţii, exercitată de parlamentarul Hrebenciuc Viorel, s-a cauzat o tulburare însemnată şi efectivă a activităţii CNA, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcţionarea în continuare a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licenţa.
Acest lucru i-a afectat implicit şi pe ceilalţi operatori de televiziune, atât sub aspectul concurenţei neloiale, cât şi al încrederii în corectitudinea desfăşurării activităţii de către singurul organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual şi să aplice legislaţia specifică”, preciza DNA, într-un comunicat de presă.
 

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …