Friday , March 29 2024

Victor Ponta: Îmi cer scuze românilor din diaspora care nu au putut să voteze. Am plătit prețul politic pentru asta. E un preț meritat

ponta

Primul ministru, Victor Ponta, a dat astăzi explicații în faţa Parlamentului pentru modul în care a fost organizat votul în diaspora. Premierul și-a cerut scuze românilor din afara țării care nu au reușit să voteze și a propus modificarea legii electorale pentru a evita repetarea unor astfel de incidente.
Declarațiile primului ministru:
“Au existat și la primul tur și la turul 2 cetățeni care au așteptat foarte mult sau nu au putut vota. Este inacceptabil. Am plătit prețul politic pentru asta. E un preț meritat.
Fac apel la toate forțele politice să dea dovadă de capacitate de dialog și măsuri realiste care să nu țină cont de discuții politice cine e de vină. În 2009, ultimul scrutin prezidențial – 294 secții, s-au prezentat la vot 174.000 cetățeni români. În 2014, în turul 1 – 161.000 de cetățeni, turul 2 –378.000 de aproape trei ori mai mare decât scrutinul precedent. Acest lucru a fost posibil prin măsurile luate legate de mărirea numărului de cabine și ștampile, dublarea personalului.
Până în 2 noiembrie nu a existat un semnal, o discuție legată de organizare. Cred că se impune foarte clar să realizăm situația reală și logistica necesară pentru exprimarea votului acestora.
Mulumesc tuturor care au votat din diaspora, indiferent pentru care candidat. Vreau să spun încă o dată că regret faptul că nu toţi au putut vota, că am plătit preţul politic, dar îmi permit să atrag atenţia că cei care au votat în diaspora nu ştiu dacă au venit, sigur au votat cu candidatul Klaus Iohannis majoritatea, mai puţin cu mine, dar nu cred că au venit neapărat de dragul unor partide politice care vorbesc în numele diaspora. Cred că este de datoria celor reprezentați în Parlament să adopte aceste măsuri:
– crearea cadrului modern de participare la vot
– atribuții clare pentru o instituție nepolitică care să organizeze votul și următoarele alegeri să aibă alte teme politice.
Îmi doresc ca în comisia specială, pe baza tuturor datelor pe care guvernul vi le va pune la dispoziție să luați cea mai bună decizie.”

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …

One comment

  1. Cat tupeu la mincinosul asta de Ponta! Se stie ca majoritatea romanilor din strainatate nu voteaza cu PSD-ul, iar Victor Ponta a avut tot interesul ca romanii din strainatate sa nu poata vota toti.