Thursday , March 28 2024

Cambridge Analytica ar fi vrut să angajeze un consultant pentru PSD. Reacția lui Liviu Dragnea

Consultantul britanic Rupert Wolfe Murray a declarat ca a fost abordat inainte de alegerile parlamentare din 2016, din Romania, de un oficial de rang inalt al Cambridge Analytica, firma care se afla in prezent in centrul unui scandal cu ramificatii internationale, pentru a lucra pentru Partidul Social Democrat.
dragnea

Rupert Wolfe Murray a citat, pentru agentia The Associated Press, un mail pe care spune ca l-a primit de la Mark Turnbull, in august 2016. Acesta apare recent in investigatia cu camera ascunsa realizata de Channel 4 News in calitate de director general al CA Political Global.
Potrivit acestui mail, Turnbull ar fi scris: “Ce v-am propus este integrarea unei echipe de doua persoane in actuala echipa de campanie … pentru a furniza consiliere strategica si asistenta in perioada campaniei … in cursul urmatoarelor doua trei luni”.
Wolfe Murray afirma ca a declinat oferta din cauza ca nu lucreaza pentru partide politice. AP noteaza ca nu este clar ce rol a jucat Cambridge Analytica in alegerile din Romania castigate in decembrie 2016 de PSD, cu 46% din voturi.
Intrebat cum comenteaza aceasta informatie, Dragnea a negat.
“La PSD? Nici vorba la PSD. Asta ar fi chiar culmea. Eu am inteles ca in alta parte s-a implicat”, a spus Dragnea, citat de Digi 24.
In cursul serii de miercuri, PSD a negat si el informatia, intr-un comunicat:
“Referitor la zvonurile vehiculate in presa privind o presupusa colaborare intre Partidul Social Democrat si SCL Cambridge Analytica, precizam ca PSD nu a lucrat cu aceasta companie si nici nu a solicitat o astfel de colaborare, nici in perioada alegerilor generale din 2016, nici intr-o alta perioada, inainte sau dupa acest scrutin electoral”.
HotNews

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …