Saturday , April 20 2024

Un avion al companiei malaysiene AirAsia cu 162 de oameni la bord a disparut. Pilotul ceruse devierea de la traseu

AirAsia

Un avion de tip Airbus A320-200 aparţinând companiei malaysiene low-cost AirAsia cu 162 de persoane la bord a dispărut duminică între Indonezia şi Singapore, au anunţat autorităţile locale şi compania, relatează AFP. Pilotul avionului ceruse să “devieze” de la planul de zbor din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Zborul QZ8501 s-ar fi prăbuşit în largul Insulei indoneziene Belitung, potrivit unui oficial al Agenţiei naţionale indoneziene pentru căutare şi salvare.
La bordul avionului se aflau 156 de indonezieni, trei sud-coreeni, un francez, un malaysian şi un cetăţean al Singapore, potrivit AirAsia. Este vorba despre 138 de pasageri adulţi, 16 copii şi un sugar.
Forţele aeriene indoneziene au anunţat că au trimis două avioane să efectueze căutări într-o regiune la est de Java, la sud-est de Pangkalan Bun, în provincia Kalimantan.
“Sunt nori, iar regiunea este înconjurată de mare. Încă ne aflăm pe drum, deci nu vom avansa vreo ipoteză despre ceea ce s-a întâmplat cu avionul”, a declarat Hadi Cahyanto, un purtător de cuvânt al forţelor aeriene indoneziene.
Avionul era exploatat de către AirAsia Indonezia, o sucursală a companiei AirAsia cu sediul la Kuala Lumpur, în Malaysia, care domină piaţa companiilor de low-cost în Asia de Sud-Est.
“Avionul era în stare bună, dar condiţiile meteorologice nu erau foarte bune”, a declarat directorul general al Aviaţiei Civile indoneziene Djoko Murjatmodjo într-o conferinţă de presă, pe Aeroportul din Jakarta.
Potrivit lui Mujatmodjo, avionul a depăşit deja cu câteva ore limita de timp pentru epuizarea combustibilului.
Eforturile de căutare se concentrează asupra unei regiuni situate între Insula Belitung şi Kalimantan, pe coasta de vest a Insulei Borneo, la jumătatea traseului prevăzut al avionului, a adăugat el.
Singapore a propus un ajutor din partea forţelor aeriene şi Marinei naţionale în cadrul operaţiunilor de căutare a avionului.
Casa Albă a anunţat că preşedintele american a fost informat despre dispariţia avionului şi că Barack Obama urmăreşte situaţia.
Celule de criză au fost activate pe aeroporturile Changi de la Singapore şi de la Surabaya pentru primirea rudelor pasagerilor.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …