Thursday , April 18 2024

UE adopta primele sanctiuni economice impotriva Rusiei: blocarea accesului pe piete financiare, interdictia vanzarilor de armament

putin

Uniunea Europeana a adoptat marti, pentru prima data, o serie importanta de sanctiuni economice impotriva Rusiei, pentru a-l constrange pe presedintele Vladimir Putin sa inceteze orice sustinere pentru entitatile care destabilizeaza Ucraina, informeaza AFP.
“Un acord politic a fost obtinut cu privire la pachetul de sanctiuni economice” in cursul unei reuniuni a ambasadorilor celor 28 de state membre la Bruxelles, a anuntat purtatorul de cuvant al serviciului diplomatic al UE, citat de AFP.
Acordul blocheaza accesul pe pietele financiare ale UE, interzice vanzarile de armament, tehnologiile sensibile din domeniul energiei si bunurile cu dubla folosinta civila si militara. Acesta trebuie publicat in Jurnalul Oficial al UE pentru a intra in vigoare.
Uniunea Europeana a decis sa inghete averile averile a patru oameni de afaceri apropiati de presedintele rus Vladimir Putin, acuzati ca au beneficiat de pe urma anexarii Crimeei sau ca sustin activ destabilizarea estului Ucrainei, a declarat pentru AFP o sursa diplomatica.
Decizia a fost luata in cursul diminetii in cadrul unei reuniuni a ambasadorilor celor 28 de tari membre ale UE.
UE a decis de asemenea sa sanctioneze patru entitati, printre care si o banca, sub aceleasi acuzatii.
Identitatea persoanelor si a entitatilor sanctionate va fi publicata miercuri in Monitorul Oficial al UE. Lista neagra a UE cuprinde deja 87 de persoane, printre care o buna parte a consiliului national de securitate rus, si 20 de entitati.
Obiectivul acestor sanctiuni a fost confirmat luni de liderii francez François Hollande, american Barack Obama, german Angela Merkel, britanic David Cameron si italian Matteo Renzi: a face presiune asupra presedintelui rus pentru a inchide granita ruso-ucraineana cu scopul de a impiedica furnizarea de arme separatistilor din Ucraina.
Europenii vor de asemenea sa blocheze investitiile in anumite sectoare din Crimeea si Sevastopol, in special in constructii, transporturi, telecomunicatii si energie, a precizat o alta sursa europeana apropiata negocierilor.
Este pentru prima oara cand UE ataca mediul de afaceri apropiat puterii din Rusia si este un semnal foarte clar legat de determinarea sa de a actiona pentru a sanctiona implicarea Moscovei in criza ucraineana.
“Liderii europeni sunt constienti de represalii din partea puterii ruse, dar au luat aceste decizii dupa un act de neiertat si avand in vedere maniera in care a fost gestionat de presedintele Putin”, a declarat o sursa apropiata negocierilor.
“Putin va incerca sa divizeze europenii si actiunile sale vor fi un test pentru unitatea UE”, a concluzionat aceasta sursa.
Si Reuters noteaza, citand surse diplomatice, ca guvernele Uniunii Europene au ajuns la un acord, marti, privind impunerea de sanctiuni economice impotriva Rusiei, vizand industria petroliera, sectorul apararii, tehnologiile sensibile din domeniul energiei si bunurile cu dubla folosinta civila si militara.
Sanctiunile vor fi revizuite dupa trei luni, a spus un diplomat.
Si Statele Unite pregatesc o noua serie de sanctiuni impotriva Rusiei, din cauza actiunilor Moscovei in Ucraina, a informat marti secretarul de Stat american, John Kerry.
“Suntem, impreuna cu Europa, in procesul de elaborare a unor noi sanctiuni” impotriva Rusiei, a declarat Kerry, primindu-l, in fata presei, pe omologul sau ucrainean Pavlo Klimkin.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …