Friday , March 29 2024

Tragedia aviatica de langa Moscova este o consecință a „epidemiei” de nepotism din sistem

Prăbușirea aeronavei de pasageri Antonov AN 148, operat de compania Saratov Airlines, face parte dintr-o „problemă mult mai mare”, spune Alexander Romanov, expert în aviație.
avion prabusit

 Problema? Guvernul rus, este de părere Romanov. Mai exact, guvernanții de la Moscova „păstoresc” un sistem parazitat de incompetență în rândul decidenților din domeniul transporturilor aeriene.
În acest sens, expertul menționează compania federală Rosaviatsia și responsabilii din Ministerul Transporturilor, ca două exemple clare de flagel al nepotismului.
„Acolo sunt doar rude ale oamenilor aflați la putere sau a celor care sunt bine conectați” la rețelele decizionale ale statului, a explicat Alexander Romanov, citat de The Moscow Times.
Deoarece posturile sunt ocupate în mare parte pe principii de nepotism, repercusiunile sunt pe măsură, menționează expertul: gestionarea dezastruoasă a resurselor financiare, un management defectuos al mentenanței aeronavelor, siguranța călătorilor este subminată prin încălcarea procedurilor de securitate. Și peste toate astea, oboseala cronică a multor piloți, cărora li se permite să lucreze luni de-a rândul peste program.
Romanov leagă ultimul aspect de ipoteza unei erori umane care ar fi cauzat tragedia aviatică în urma căreia și-au pierdut viața toate persoanele aflate la bordul avionului Antonov AN 148.
Apoi, subliniază Alexander Romanov, când dramele se petrec, oficialii nu sunt pregătiți să ofere vreun răspuns rudelor celor decedați.
The Moscow Times aduce ca exemplu situația cu care s-a confruntat jurnalista Olesia Kolpakova când a ajuns pe aeroportul din orașul Orsk, în apropiere de granița cu Kazahstanul, unde ar fi trebuit să aterizeze aeronava. Kolpakova a povestit pentru Novaya Gazeta că rudele, adunate pe aeroport, au fost „ținute în beznă” de autorități ore în șir, neoferindu-li-se nicio informație legată de accident. O femeie, a explicat jurnalista, striga continuu: „Aduceți-mi înapoi fratele”. Abia când a sosit un echipaj al Ministerului pentru Situații de Urgență pentru a le oferi „ajutor psihilogic” acestora, directorul aeroportului a confirmat că tragedia a avut loc.
„Dacă nu vom rezolva această problemă (a nepotismului – n.r.), astfel de dezastre vor continua pur și simplu să se petreacă”, a afirmat într-un interviu telefonic pentru o televiziune rusească un pilot al companiei Aeroflot, Andrei Litvinov.
Dacă unele companii mari și-au îmbunătățit calitatea flotei, cumpărând aeronave fabricate în Occident, jucătorii regionali din sectorul aviatic, precum Saratov Airlines, continuă să folosească avioane în mentenanța cărora sunt investite sume mult prea mici, a adăugat pilotul.
„După fiecare catastrofă, comunitatea aviatică speră că astfel de lucruri nu se vor mai petrece, însă după o anumită vreme – toată îngrijorarea dispare”, a subliniat Litvinov, adăugând: „De zeci de ani nimic nu se schimbă”.
Între timp, ancheta privind cauzele dezastrului este în plină desfășurare. Prima concluzie: prăbușirea ar fi fost provocată de o eroare umană.
Echipele de căutare și salvare au reușit să recupereze luni una dintre cutiile negre ale avionului, care conține datele de zbor ale aeronavei. Comitetul Interstatal de Aviație a declarat, după analizarea datelor, că piloții au văzut variații mari pe indicatoarele de viteză ale avionului, unul dintre ele arătând o viteză de 0 km/oră.
Sondele Pitot sunt situate în afara aeronavei și sunt folosite pentru a stabili viteza avionului, indicator pe care acestea îl calculează în funcție de presiune. Însă în timpul zborului, din cauza temperaturilor scăzute de la altitudini înalte, acestea riscă să înghețe. Pentru a preveni givrarea (înghețul) acestor sonde, avioanele sunt dotate cu un sistem de încălzire a tuburilor, însă în cazul avionului Antonov An-148, piloții au uitat să pornească acest sistem.
Piloții avionului ar făcut apoi o serie de manevre greșite și au plonjat cu avionul într-un unghi înclinat de 30-35 de grade. Avionul s-a prăbușit pe un câmp înzăpezit, la doar 6 minute de la decolarea de pe aeroportul Domodedovo, din Moscova. Toți cei 71 de oameni aflați la bord au murit.
digi24.ro

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …