Friday , March 29 2024

Teste PISA: România are cele mai slabe rezultate din ultimii 9 ani. Top 10 țări

România a înregistrat cele mai slabe rezultate din ultimii 9 ani la testele PISA 2018, care arată performanţa sistemului de învăţământ.

Potrivit rezultatelor PISA 2018 publicate de către directoratul pentru Educaţie al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), scorul obţinut este în scădere faţă de ultimele două testări, din 2012 și 2015, la care România a participat la toate cele trei domenii testate: citire, matematică şi ştiinţe.

Totodată, procentul de analfabetism funcţional este de 44% și se află în creştere faţă de anul 2015.

Rezultatele PISA 2018 la Citire arată că România a obținut un scor de 428 de puncte, în scădere cu 6 puncte față de testarea PISA 2015, cu 10 puncte mai puțin decât la PISA 2012 și un punctaj cu 4 puncte peste cel de la PISA 2009, conform Edupedu.ro.

La Matematică rezultatele PISA 2018 înregistrează cea mai mare scădere față de testarea anterioară din istoria acestor teste. Este vorba despre 14 puncte pierdute de România față de PISA 2015 și 15 puncte față de PISA 2012.Rezultatele PISA 2018 pentru Ştiinţe sunt şi ele mai slabe. Diferenţa faţă de cele de la PISA 2015 este de 9 puncte, iar faţă de 2012 este de 12 puncte.

Cu ocazia publicării de către OCDE, marţi, a clasamentului PISA 2018, jurnaliştii de la AFP au dezvăluit topul primelor 10 ţări din lume în ceea ce priveşte competenţele dobândite în trei secţiuni de elevii lor în vârstă de 15 ani înscrişi în sistemele naţionale de educaţie: “lectură”, “cultură ştiinţifică” şi “matematică”.

Lectură

Această secţiune a reprezentat “dominanta” ediţiei din 2018 a clasamentului. Pentru a reuşi la testele şcolare, elevii trebuie să demonstreze că sunt capabili “să înţeleagă şi să utilizeze texte scrise, dar şi să se gândească la cuvintele lor şi să îşi imagineze”.

Topul 10 arată astfel: 1) Teritorii din China (inclusiv Beijing şi Shanghai), 2) Singapore, 3) Macao, 4) Hong Kong, 5) Estonia, 6) Canada, 7) Finlanda, 8) Irlanda, 9) Coreea de Sud, 10) Polonia.

Ştiinţe

Această secţiune a inclus cunoştinţe de fizică, ştiinţe despre viaţă, Terra şi Univers, dar şi noţiuni de abordare şi explicaţii ştiinţifice.

Top 10: 1) Teritorii din China (inclusiv Beijing şi Shanghai), 2) Singapore, 3), Macao, 4) Estonia, 5) Japonia, 6) Finlanda, 7) Coreea de Sud, 8) Canada, 9) Hong Kong, 10) Taiwan.

Matematică

Potrivit AFP, în această secţiune a fost vorba despre “a formula, folosi şi interpreta matematica în diverse contexte”.

Top 10: 1) Teritorii din China (inclusiv Beijing şi Shanghai), 2) Singapore, 3) Macao, 4) Hong Kong, 5) Taiwan, 6) Japonia, 7) Coreea de Sud, 8) Estonia, 9) Olanda, 10) Polonia.

stirileprotv.ro

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …