Friday , April 19 2024

Teodorovici: Nu vine o noua criza, nici in 2009 nu a fost. Nu vor fi taxe noi si nici cresteri de taxe. Avem bani de pensii si salarii

O noua criza economica nu va veni, da asigurari ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, dupa ce in ultima vreme tot mai multe voci au spus ca o criza economica bate la usa Romaniei.
eugen teodorovici

Mai mult, Teodorovici a tinut sa precizeze ca el considera ca nici in anul 2009 nu a fost criza reala, ci una indusa, si a acuzat Guvernul Boc ca s-a grabit sa taie pensiile si salariile.
“Eu sa stiti ca si in 2009 am spus ca nu a fost criza. Am creat noi criza, ca tara, si ne-am grabit sa taiem pensii si salarii. Dar nu eram in situatia in care sa fim asa afectati la nivel economic incat sa fie luate masurile acelea stupide, de taieri de venituri. Deci eu nu cred ca Romania e intr-o astfel de situatie, nu cred ca urmeaza o astfel de situatie”, a subliniat Eugen Teodorovici.
Totodata, el a criticat declaratia facuta miercuri de economistul-sef al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Valentin Lazea, care a spus ca Romania este cea mai expusa tara europeana din punct de vedere al deficitului de cont curent, daca vine o criza internationala.
“Eu l-am rugat pe domnul Isarescu ca aceste declaratii facute de reprezentantii BNR ori sa fie asumate, ori daca nu, sa precizeze ca nu exprima opinia BNR. Eu nu imi exprim parerea personala pe site-ul Ministerului de Finante. Daca am un punct de vedere, fac in asa fel incat sa nu ajunga pe pagina oficiala pentru ca oamenii nu stiu ce sa mai creada. Nu stiu daca domnul Lazea a facut aceste declaratii in numele BNR sau in nume personal”, declarat Eugen Teodorovici.
Inflatia a crescut din cauza dependentei de UE
In ceea ce priveste cresterea inflatiei, ministrul de Finante a aruncat o parte din vina pe Uniunea Europeana. Potrivit lui Eugen Teodorovici, Romania este dependenta de UE si tot ceea ce se intampla in spatiul european ne afecteaza si pe noi. El s-a aratat insa increzator ca inflatia va scadea pana la finalul anului.
“Important e ca noi, ca economie, sa ne consolidam, sa dam drumul la ceea ce inseamna investitii. Si sa nu mai avem acea dependenta de spatiul Uniunii Europene. Orice se intampla in acel spatiu ne afecteaza. Fiind dependenti de acea zona, preturile crescand acolo ne afecteaza si pe noi. Dar pana la finalul anului, inflatia se va duce in jos. Va mai creste probabil foarte putin si apoi scade si ajunge la ceea ce noi am estimat in bugetul pe 2018 – 3,1%”, a explicat ministrul de Finante.
Teodorovici a vorbit si despre deficitul comercial al Romaniei, care a crescut alarmant din cauza ca importam mult mai mult decat exportam, si a afirmat ca trebuie vazut din ce tari provin produsele importate si de ce Romania apeleaza la ele.
“Trebuie sa vedem din ce tari vin acele produse. Noi in Europa ne canibalizam intre noi. Nu este corect sa imi aduci mie in tara produse pe care le avem si noi si ma scoti si pe mine de pe piata. De exemplu, noi avem un potential fantastic piscicol dar importam foarte mult peste. Trebuie sa vorbim la Comisia Europeana, sa ne ajute. Se aplica un tratament criminal pentru firmele din Romania pentru ca vor sa elimine concurenta.
Consiliul Concurentei trebuie sa faca de doua ori pe an un raport si sa aratam cum fiecare stat membru creeaza bariere fata de agentii economici romani. Nu vreau nimic altceva decat vor ceilalti pentru tarile lor”, a declarat Teodorovici.
Nu vor mai exista taxe noi. Avem bani de pensii si salarii pana la finele anului
Revolutia fiscala a bulversat angajatii si angajatorii, atat din mediul privat cat si din sectorul bugetar. Haosul continua, pentru ca proiectul de lege privind adoptarea ordonantei zace de mai bine de patru luni in Parlament, iar romanii se tem ca vor aparea noi amendamente care sa prevada taxe noi.
Ministrul de Finante a dat insa asigurari ca Guvernul nu va impune taxe noi romanilor. “Taxe noi cu siguranta nu vor mai fi, nici ca numar, nici crestere de cuantum”, a spus Teodorovici.
Totodata, el a tinut sa ii linisteasca pe romani, afirmand ca Guvernul are bani de pensii si salarii pana la finalul anului.
“Economia se va aseza. Avem banipentru pensii si salarii pana la finalul anului, nu ai voie sa spui ca nu ai bani pentru bani si pensii”, a subliniat ministrul de Finante.
Despre datele INS care confirma scaderi de salarii: Nu trebuie sa generalizam
Ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, a vorbit din nou si despre datele oficiale prezentate miercuri de INS care arata ca salariile unor angajati din sectorul bugetar au scazut in luna februarie.
Potrivit acestuia, este vorba despre situatii punctuale, nefericite, care se vor regla, precizand ca nu este cazul sa generalizam.
“Cea mai buna situatie pentru ca cei care ne urmaresc sa inteleaga unde este adevarul ar fi sa spunem asa. Este adevarat, sunt situatii punctuale unde au fost si astfel de situatii nefericite. Cand discutam de un medic sau un cadru medical dintr-un anumit spital ar fi bine sa vedem toti angajatii acelui spital si sa comparam fluturasii.
Nu doar un singur caz, ci toti angajatii acelui spital. Doctori, asistente sau orice alt angajat. Si atunci veti vedea cu adevarat diferentele care sunt in crestere si, e adevarat, sunt posibile si astfel de situatii punctuale. Dar nu putem sa generalizam acum si sa spunem ca situatia e aceasta, de scadere. Cel mai bine vorbim punctual si pragmatic, de la fiecare caz in parte”, a declarat ministrul de Finante.
ziare.com

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …