Saturday , April 20 2024

Surse: Dan Sova, urmarit penal. El este audiat la DNA in noul dosar al lui Hrebenciuc

dan-sova

Dan Şova a venit la DNA, unde a fost chemat în legătură cu noul dosar în care Viorel Hrebenciuc a fost pus sub învinuire de procurori.
Dan Şova a venit însoţit de avocat.
Cu puţin timp în urmă, la DNA fusese audiat Viorel Hrebenciuc, căruia procurorii i-au adus la cunoştinţă noi acuzaţii, într-un nou dosar de trafic de influenţă.
Potrivit unor surse judiciare, Dan Şova ar fi “colegul de partid” căruia, potrivit procurorilor anticorupţie, Viorel Hrebenciuc i-ar fi promis funcţia de preşedinte al partidului.
„La data de 17.10.2014, Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al unui partid din Camera Deputaţilor, membru al Comitetului Executiv Național al partidului respectiv şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi-a folosit influenţa faţă de un membru al aceluiaşi partid politic, în scopul de a-l determina să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse.
Viorel Hrebenciuc, acuzat de trafic de influenţă. DNA: Ar fi încercat să afle detalii din anchetele care îl vizau şi să iniţieze o nouă lege a amnistiei
Pentru a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate unui membru reprezentativ al partidului (care fusese condamnat nedefinitiv în primă instanță pentru luare de mită, la pedeapsa închisorii) şi pentru a evita ca o eventuală condamnare a lui Viorel Hrebenciuc să fie pusă în executare, Viorel Hrebenciuc i-a cerut colegului său de partid să îl asigure că va fi adoptată o lege de amnistie şi graţiere, solicitare pe care colegul său de partid a acceptat-o.
În acelaşi context, colegul său de partid a acceptat promisiunea lui Viorel Hrebenciuc că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al partidului din care cei doi fac parte, în dauna altor doi posibili contracandidaţi, pentru a-l determina pe ministrul Justiţiei să iniţieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 (respectiv „fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”). Având în vedere că Viorel Hrebenciuc este învinuit în două dosare penale sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, proiectul l-ar fi vizat în mod nemijlocit,împiedicând tragerea sa la răspundere penală.
Întrucât abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 era un demers controversat, cei doi au concluzionat că acesta nu poate fi realizat printr-o propunere legislativă a unui parlamentar, ci printr-un proiect de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei.
În acest context, colegul de partid al lui Viorel Hrebenciuc a promis că, în schimbul ajutorului acordat pentru a deveni preşedintele partidului, îl va determina pe ministrul Justiţiei să iniţieze un asemenea proiect, având în vedere că el personal nu poate deveni ministru al Justiţiei din cauza dosarului penal în care are calitatea de suspect.
În schimb, Hrebenciuc Viorel i-a promis colegului său de partid că va convinge mai mulţi membri au partidului, aflaţi în sfera sa de influenţă, să îl susţină.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane”, a comunicat astăzi DNA.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …