Thursday , March 28 2024

Sorin Oprescu este internat la Spitalul Universitar

oprescu retinut

Avocatul lui Sorin Oprescu, Alexandru Chiciu, a anunțat, sâmbătă, că cererea primarului suspendat al Capitalei, de transferare la un spital din București pentru o serie de investigații medicale, a fost aprobată. Totodată, potrivit avocatului său, o altă cerere privind alimentația pe care fostul primar o va primi, în perioada pe care o va petrece în spatele gratiilor, a fost aprobată, potrivit Realitatea TV.
Sorin Oprescu rămâne internat până mâine la Spitalul Universitar de Urgență. Acesta a făcut mai multe teste, printre care și un EKG. Medicii au stabilit să-l interneze pentru ca fostul edil să fie supus mai multor investigații medicale.
Echipa de verificare din cadrul instituției Avocatul Poporului, care a cercetat starea de sănătate a lui Sorin Oprescu, dar și tratamentul aplicat persoanelor aflate în detenție și condițiile de detenție din Centrului de Arestare Preventivă din cadrul Poliției Capitalei, a decis că fostul primar al Bucureștiului trebuie să fie internat.
Medicul lui Sorin Oprescu, care l-a vizitat pe primarul suspendat, vineri seară, a declarat că nu îi poate pune un diagnostic exact în cabinetul Arestului Poliției Capitalei, pentru că este un cabinet modest.
“Starea de sănătate se poate agrava la orice persoana cu diabet și angină. Cabinetul de la Poliția Capitalei este unul modest, este un cabinet de consultații medicale. Am avut o discuție cu medicul care îl supraveghează și cu profesorul Oprescu pentru a i se face un examen cardiovascular complet. În acest cabinet nu există aparatura medicală necesară pentru un diagnostic bine pus la punct. Un bolnav cu angină poate să moară subit sau să trăiască 20 de ani”, a spus cardiologul.
Întrebat dacă a văzut vreo schimbare la Sorin Oprescu de când este în arest, acesta a spus că “e schimbat, e mai slab, așa, mai puțin tonic. Din punct de vedere psihic nu am putut să-mi dau seama dacă s-a schimbat sau nu”.
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat vineri, 25 septembrie, că în urma vizitei făcute de echipa de verificare la Centrul de Arestare Preventivă din cadrul Poliției Capitalei, acolo unde se află în detenție pentru 30 de zile și Sorin Oprescu, că fostul primar al Capitalei necesită internare.
Cei patru membri delegați să verifice starea de sănătate a lui Sorin Oprescu au purtat discuții cu conducerea Centrului de Arestare Preventivă, cu medicul instituției, cu Oprescu, dar și cu Alina Bica, aflată și ea în detenție pentru 30 de zile.
Astfel, raportul întocmit de echipa de verificare a Avocatului Poporului arată că fostul edil al Bucureștiului necesită internare în cadrul unei secții e cardiologie, unde să fie supus unor examene mai amănunțite, care nu se pot realiza în cabinetul medical al Centrului de Arestare Preventivă.
Tribunalul București a decis, vineri, ca Sorin Oprescu să rămână după gratii. Acesta ceruse să i se înlocuiască măsura arestului preventiv cu una mai ușoară. Primarul suspendat al Capitalei se afla în spatele gratiilor încă de la începutul lunii, când a fost arestat pentru luare de mită.
Luni seară, după ce Sorin Oprescu a acuzat dureri puternice în piept, medicul din arest a decis să-l transporte la Spitalul Sfântul Ioan. Dar nu cu o ambulanţă, şi cu maşina Poliţiei.
Astfel, Oprescu a fost trimis înapoi în arest. Marţi, reprezentanţii Poliţiei au vrut să-l ducă la Spitalul Floreasca pentru investigaţii, însă edilul – de profesie medic – a refuzat pe motiv că ar fi avut doar un puseu trecător. Câteva ore mai târziu, s-a simţit însă din nou rău şi a cerut să fie transportat la Spitalul Universitar, pentru a fi văzut de medicii lui curanţi. După mai bine de douăsprezece ore, familia ar fi fost anunţată că lui Oprescu i s-a aprobat vizita la spital, dar la Militar, nu la Universitar.
După aproape 10 ore, Poliţia Capitalei a anunţat însă că Oprescu nu va fi dus la spital, dar că poate fi consultat de medicul lui cardiolog în arest.
Decizia autorităţilor i-a scandalizat, însă, pe avocaţi, care se tem că edilul este la un pas de infarct.
“Sorin Oprescu a reclamat o stare generală proastă: durere în piept, stare de vomă, stare de greaţă…nu îşi mai simte degetele mâinilor, nu se poate monitoriza cu un EKG portabil, ci internat în spital”, a susţinut avocatul său.
Sorin Oprescu se află în arest din 6 septembrie pentru acuzaţii de luare de mită. Primarul suspendat al Capitalei suferă de diabet şi de afecţiuni cardiace.
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …