Friday , April 26 2024

Sistemul medical din Franţa a intrat în grevă

greva franta

O grevă cum nu s-a mai văzut în ultimii 25 de ani. Aşa au caracterizat cadrele medicale din Franţa mişcarea de protest pe care au declanşat-o în această dimineaţă.
Cinci ramuri din domeniul Sănătăţii au încetat lucrul, iar printre cei care nu se vor prezenta la serviciu se numără medicii generalişti, farmaciştii şi stomatologii.
Ei sunt nemulţumiţi de reforma din Sănătate, în contextul în care Guvernul de la Paris susţine că doreşte să facă sistemul mai ieftin pentru pacienţi, prin eliminarea unor tarife. În timpul grevei, cadrele medicale vor asigura doar serviciile de urgenţă.

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …