Thursday , April 25 2024

Silvicultorii cer convocarea CSAT pentru analizarea problemelor pe care le au privind paza pădurilor

Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA a anunțat, joi, că va cere președintelui Iohannis convocarea CSAT pentru analizarea problemelor cu care se confruntă personalul silvic la paza pădurilor.Solicitarea vine în urma incidentului din Maramureș, unde un pădurar a fost omorât de hoții de lemne. Potrivit unui comunicat de presă al Federației Sindicatelor din Silvicultură Silva, transmis joi, personalul silvic este îngrijorat și revoltat din cauza intensificării agresiunilor fizice de o violență fără precedent din ultima perioadă.

Totodată, sindicaliștii își exprimă regretul și transmit condoleanțe familiei pădurarului omorât în noaptea de miercuri spre joi, de către hoții de lemne din Maramureș.

„Ieri, 16 octombrie 2019, în jurul orelor 19:00, un coleg al nostru silvicultor, pădurarul Liviu Pop, în vârstă de doar 30 ani, tată a 3 copii minori, a fost ucis cu bestialitate, fiind împușcat cu arma de serviciu de o grupare de hoți de lemne și aruncat într-o râpă. Tragedia s-a produs într-o zonă muntoasă între localitățile Rogoz și Băiuț, Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț din cadrul Direcției Silvice Maramureș. Transmitem pe această cale condoleanțe familiei colegului nostru, silvicultor LIVIU POP, care și-a dat viața pentru apărarea pădurilor României. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva își exprimă îngrijorarea și revolta cu privire la intensificarea acțiunilor de agresiune fizică de o violență fără precedent îndreptate în ultima perioadă împotriva personalului silvic care își face datoria apărând pădurea de hoții de lemn”, se arată în comunicatul de presă.

Sindicaliștii reamintesc că în urmă cu doar o lună, un alt silvicultor, pădurarul Gorcioaia Răducu de la Ocolul Silvic Pașcani din Iași, a fost omorât de trei hoți surprinși la furat de lemn și că au atras atenția în mai multe rânduri că angajații care păzesc pădurile nu sunt dotați cu uniformă de serviciu, echipament de protecție, mijloace de apărare și nu au o pregătire în acest sens.

„În ultimii ani, au fost omorâți de hoții de lemn 6 pădurari, iar peste 650 de silvicultori au fost agresați bătuți, amenințați cu moartea, atacați cu topoare, cuțite și chiar împușcați. Am ieșit în stradă de zeci de ori solicitând modificarea Statutului Personalului Silvic astfel încât să fie întărită autoritatea silvicultorilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu, redată demnitatea profesiei de silvicultor, asigurată dotarea cu armament de serviciu eficient și mijloace tehnice de apărare, asigurată dotarea cu mijloace de transport și comunicații adecvate, asigurată dotarea cu uniforme de serviciu, includerea în condiții speciale de pensionare a silvicultorilor și asigurarea unor condiții decente de salarizare pentru întreg personalul silvic!”, arată sindicaliștii în comunicatul de presă.

Aceștia mai spun că politicieni nu vor sau nu pot să înțeleagă problemele reale cu care se confruntă personalul silvic pentru că Statutul Personalului Silvic, în loc să fie legiferat în regim de urgență, a fost retrimis la Comisia pentru Agricultură și Silvicultură.

„În opinia noastră, toate acestea au la bază campania de denigrare pornită din partea unor politicieni aflați vremelnic la conducerea destinelor silviculturii românești, atacurile concertate ale anumitor ong-uri <de mediu> care nu mai văd pădurea din pricina intereselor și prezentarea uneori voit deformată a realității din sectorul silvic. La această situație au contribuit în mare măsură și retrocedările cu sau fără drept de păduri, îndepărtarea personalului silvic din suprafețele retrocedate și lăsarea fără pază a cca 10 % din suprafața împădurită a țării, precum și sumedenia de reglementări legislative apărută după anii 1990 care a avut oricare alt scop în afară de asigurarea integrității fondului forestier național, apărarea interesului național și protejarea silvicultorilor care, iată, plătesc chiar cu prețul vieții apărarea acestor păduri”, spun reprezentanții sindicaliștilor din Silvicultură.

Potrivit sursei citate, Federația Silva va solicita din nou Camerei Deputaților adoptarea în regim de urgență a Proiectului de modificare a Statutului Perso­nalului Silvic, inclusiv prin organizarea unor noi acțiuni de protest, dacă va fi cazul.

De asemenea, sindcaliștii anunță că îi vor cere președintelui Iohannis convocarea unei ședințe extraordinare a CSAT pentru analizarea problemelor pe care le au privind paza pădurilor.

„Totodată, vom solicita Președintelui României convocarea unei ședințe extraordinare a Consiliului Suprem de Apărare a țării în cadrul căreia să fie analizate problemele fără precedent cu care se confruntă personalul silvic în activitatea de pază a pădurilor și să fie dispuse măsuri urgente de sprijinire a silvicultorilor în activitatea de pază de către instituțiile de forță ale statului (Poliție, Jandarmerie)”, au anunțat reprezentanții Federației Sindicatelor din Silvicultură Silva în comunicatul de presă. (Mediafax)

Vezi si

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat la Parchetul General. El a fost pus sub acuzare în dosarul Mineriadei

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la …