Thursday , April 25 2024

Sezonul gripelor: Ministerul Sanatatii cumpara un milion de doze de vaccin

Ministerul Sănătăţii va achiziţiona un milion doze de vaccin antigripal în valoare de 11 milioane lei, pentru sezonul 2011-2012, în cadrul campaniei naţionale de imunizare gratuită a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, care va începe în noiembrie.
“Am alocat pentru campania de imunizare din acest sezon un buget de 11 milioane de lei. Achiziţia vaccinului gripal se va face în două etape. În prima etapă direcţiile de sănătate publică achiziţionează, la nivel local, un număr de aproximativ 270.000 doze de vaccin gripal, urmând ca restul de 730.000 doze să fie cumpărate de către minister în cadrul unei licitaţii publice care a fost deja demarată pe site-ul de licitaţii www.seap.ro. Conform estimărilor noastre, vom putea începe campania luna viitoare”, a declarat miercuri, ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau.
În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, conform recomandărilor OMS şi ECDC, arată un comunicat al Ministrului Sănătăţii.
Campania Ministerului Sănătăţii de imunizare gratuită se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în spitale.
Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu ocilaţii frecvente de temperatură, să asculte sfatul medicilor, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …