Friday , March 29 2024

Senatorii voteaza azi succesorul lui Tăriceanu. Meleșcanu și Gorghiu candideaza la presedintia Senatului

Senatorii ar urma să voteze marți succesorul lui Călin Popescu Tăriceanu la șefia Senatului, potrivit unei decizii adoptate în Biroul Permanent săptămâna trecută. Bătălia ar urma să fie dată între fostul ministru de externe Teodor Meleșcanu, care este susținut de PSD și riscă astfel să fie dat afară din ALDE, și liberala Alina Gorghiu care ar beneficia de sprijinul UDMR și PMP.

În timp ce Meleșcanu face jocurile PSD, ALDE are propriul candidat în persoana lui Ion Popa. Viorica Dăncilă susținea că funcția de președinte al Senatului a aparținut ALDE, iar PSD vrea să fie corect și să respecte acest lucru, în condițiile în care Meleșcanu este încă membru al acestei formațiuni.

În schimb, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că cine va accepta o funcție în Parlament fără susținerea ALDE va fi exclus din partid, făcând referire la Teodor Meleșcanu.

După ședința grupului ALDE de la Senat, de săptămâna trecută, Teodor Meleșcanu a declarat că nu va beneficia de votul tuturor colegilor din partid dar nici nu s-a discutat despre excluderea sa.

”Nu s-a discutat despre excluderea mea din ALDE. Nu toți colegii din ALDE mă susțin. Cred sincer că e nevoie de stabilitate. Pot să ajut mult mai mult partidul din această poziție.”, a declarat Teodor Meleșcanu.

”Este vorba de faptul că poziția pe care am avut-o trebuia să se perpetueze. E o garanție că ALDE nu va fi supus unor presiuni de o parte sau de alta”, a mai susținut Teodor Meleșcanu.

Călin Popescu Tăriceanu și-a anunțat în plen demisia din funcția de președinte al Senatului chiar la începutul sesiunii parlamentare. Interimatul a fost preluat de senatorul PSD de Argeș, Șerban Valeca, după vacantarea funcției în plenul de luni.

HotNews

Vezi si

20.000 de angajați ai MAI, pregătiți să intervină în perioada Paștelui Catolic

20.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, precum și angajați ai altor structuri ale …