Friday , April 19 2024

Șeful USR a invitat-o pe Kovesi să se înscrie în partid și a spus că ar susține-o la prezidențiale

USR are uşile deschise pentru fostul procuror şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, dacă va dori să intre în politică, a anunţat marţi preşedintele formaţiunii, Dan Barna, citat de Agerpres.
dan barna

El nu a exclus posibilitatea ca USR să o susţină pe Laura Codruţa Kovesi pentru alegerile prezidenţiale. Barna a arătat că a existat un schimb de mesaje, urmând ca în perioada următoare să fie purtate discuţii în acest sens.
“A fost un schimb de mesaje în care i-am transmis că se bucură in continuare de încrederea şi de sprijinul nostru. I-am spus de asemenea că USR are uşile deschise pentru domnia sa, în măsura în care va considera necesar să intre în politică şi i-am spus asta pentru că Laura Codruţa Kovesi este un simbol al luptei anticorupţie, USR este angrenat la propriu cu toate resursele în această luptă de susţinere a statului de drept şi, în măsura în care doamna Kovesi va dori să intre în politică, considerăm că ar putea să fie un membru foarte valoros al partidului nostru şi ar putea să aducă acea parte de Românie decentă, să avem un stat in care un condamnat penal care fură bani de la copii şi îşi plăteşte oamenii de la partid nu conduce statul. Am primit un mesaj de mulţumire în care a apreciat cumva suportul nostru şi a spus că pentru perioada următoare se va retrage puţin, neavând concediu de 5 ani, după care vom putea să stăm de vorbă în perioada următoare. I-am spus că respectăm anunţul şi decizia de a rămâne procuror în perioada următoare şi orice decizie privind implicarea politică şi paşii următori aparţin exclusiv doamnei Kovesi”, a detaliat Dan Barna, într-o declaraţie la Parlament.
Întrebat dacă USR ar putea să o susţină pe Laura Codruţa Kovesi pentru alegerile prezidenţiale, Barna nu a exclus o astfel de posibilitate.
“USR este un partid democratic şi orice membru care îşi doreşte să candideze pentru o poziţie poate să facă lucru ăsta. Dacă partidul o va susţine, şi doamna Kovesi, ca şi oricine altcineva, poate să fie un candidat al partidului nostru. Ar putea să fie o opţiune pentru România, pentru că doamna Kovesi a dovedit în toată această perioadă că există posiblitatea ca un om să lupte în mod real pentru justiţie şi, da, achitările tocmai arată acest lucru – că justiţia funcţionează şi că nu am venit încă un stat de Dragnea, în care instituţiile sunt cabinetul său de avocatură personal”, a spus liderul USR.
El a amintit că USR va avea candidat propriu la alegerile prezidenţiale şi a subliniat că lucrează foarte bine şi cu Romania 100, platformă politică condusă de fostul premier Dacian Cioloş.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …