Thursday , April 25 2024

Şeful Corpului de control al premierului s-a răzgândit: nu mai demisionează

guvern

Valentin Mircea rămâne în funcţia de şef al Corpului de control, până la finalul mandatului Cabinetului, anunţă purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu. El a precizat că şeful Corpului de control îşi anunţase intenţia de a pleca din Executiv, înainte de declaraţiile pe care le-a făcut şi care priveau reacţia autorităţilor în cazul unui cutremur.
Valentin Mircea, șeful Corpului de control al premierului, spune că i-a solicitat lui Dacian Cioloș să fie eliberat din funcție, odată cu reorganizarea instituției în Inspecția Generală a Guvernului, dar nu mai târziu de finalul lunii octombrie, însă premierul l-a rugat să rămână până la finalizarea mandatului actualului Executiv.
“Încă de la începutul lunii septembrie am solicitat primului ministru ca, odată cu reorganizarea Corpului de Control al Primului Ministrului în Inspecția Generală a Guvernului, dar nu mai târziu de finalul lunii octombrie, să fiu eliberat din funcție, pentru a putea să mă ocup de proiectele profesionale și academice amânate odată cu venirea la guvern, inclusiv un ciclu de studii post-doctorale în străinătate. Primul ministru m-a rugat să rămân însă în continuare, până la finalizarea mandatului actualului guvern”, a scris Valentin Mircea, luni, pe pagina sa de Facebook.
Totodată, Valentin Mircea a precizat că proiectul de OUG privind înființarea Inspecției Generale a Guvernului prevede ca la conducerea acestei noi structuri să se afle un funcționar public, în vederea asigurării profesionalismului și stabilității structurii de control a guvernului.
Luni dimineaţă surse politice precizau că Mircea urma să îşi dea demisia. Decizia ar fi avut loc la două zile după ce acesta a criticat pe Facebook reacţia slabă a autorităţilor la cutremurul de vineri noapte, spunând că nu şi-au făcut treaba corespunzător, la fel ca şi posturile de televiziune, care difuzau reluări şi nu au liniştit populaţia. Ulterior, el a şters acea postare şi a scris că “în curând va reveni în mediul privat”.
Şeful Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, a comentat, sâmbătă, pe Facebook, modul în care s-au comportat instituţiile statului din punctul de vedere al comunicării în cazul cutremurului de sâmbătă noaptea, afirmând că nu şi-au făcut treaba corespunzător, la fel ca şi posturile de televiziune, care difuzau reluări şi nu au liniştit populaţia.
“Concluzia preliminară: instituţiile statului român au note maxime la simpozioane şi umflat muşchii, dar nu vă bazaţi pe ele când va lovi un mare cutremur. Mass-media şi mai ales televiziunile sunt odioase: ore întregi nici măcar nu au oferit vreo informaţie elementară despre cutremur şi nu au liniştit oamenii”, a scris oficialul guvernamental, la scurt timp după producerea cutremurului.
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat pentru News.ro că afirmaţia lui Valentin Mircea, potrivit căruia oamenii nu ar trebui să se bazeze pe instituţiile statului român în cazul unui mare cutremur, este periculoasă, precizând că nu se poate spune că autorităţile au eşuat, pentru că nu a fost nevoie de nicio intervenţie în cazul seismului din noaptea de vineri spre sâmbătă.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a declarat, pentru sursa citată, că Executivul nu îşi asumă poziţia lui Valentin Mircea.
Ulterior, Valentin Mircea a şters postarea de pe Facebook şi a afişat pe pagina sau un mesaj potrivit căruia opiniile exprimate pe pagina sa “reprezintă exclusiv poziţia personală a autorului”.
realitatea.net
 

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …