Saturday , April 20 2024

Şeful CJ Galaţi, după INUNDAŢII: Situaţia era de COD ROŞU

inundatii Galati

Preşedintele CJ Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, spune că autorităţile judeţene au primit alerta de cod portocaliu când “fenomenul era în plină desfăşurare”, el spunând că situaţia impunea, de fapt, avertizare de cod roşu.
“Au funcţionat foarte bine sistemele de alarmare din comune, sirenele. Din păcate, noi am primit cod galben. Portocaliu a fost emis când fenomenul de fapt era în plină desfăşurare. Fără îndoială că meteorologia este o ştiinţă până la un punct exactă, dar situaţia era de cod roşu”, a spus Bacalbaşa în videoconferinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă convocat la Guvern.
Preşedintele CJ Galaţi le-a relatat celor prezenţi despre cantitatea mare de precipitaţii care a căzut în localităţile afectate, într-un interval mic de timp. “Forţa de impact a fost extrem de mare. La Cuca, unde avem trei morţi, e o chiuvetă naturală pe care au venit torente, sunt automobile urcate în copaci. Nu a fost o zonă extrem de mare, albiile majore ale râurilor nu au fost afectate, ci este numai un fenomen de torenţialitate în condiţiile unui debit de ploaie de până la 150 de litri pe metru pătrat”, a spus Bacalbaşa.
El a mai precizat că au fost şuvoaie care au venit “ca lama de buldozer” şi au ras totul în cale. Totodată, preşedintele CJ Galaţi a cerut Guvernului să-i aloce de urgenţă motorină pentru utilajele care acţionează în zona afectată şi apă, pentru că în rest se “descurcă”, el precizând că s-au improvizat spaţii de cazare în căminele culturale.
Opt persoane şi-au pierdut viaţa, iar o alta este dată dispărută, după ce au fost luate de viituri, în noapea de miercuri spre joi, în judeţul Galaţi, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, în şedinţa comandamentului pentru situaţii de urgenţă convocată la Guvern.
“Se pare că sunt opt morţi – şase persoane înecate şi două persoane care au suferit infarct. De asemenea, o persoană este dată dispărută”, a spus preşedintele CJ Galaţi în şedinţa comandamentului pentru situaţii de urgenţă convocată la Guvern şi condusă de viceprim-ministrul Liviu Dragnea. El a precizat că echipele de pompieri, jandarmi şi poliţişti merg din casă în casă în zonele inundate, pentru a căuta eventuale victime ale viiturilor.
“Se face cercetare casa cu casa de catre ISU, dat fiind ca este vorba despre oameni bâtrâni. Este posibil ca cifra de pierderi umane să crească, a spus Bacalbaşa.
Datele cu privire la numărul victimelor inundaţiilor se schimbă de la o oră la alta, potrivit autorităţilor, iar bilanţul precedent indica şapte persoane decedate şi o alta dispărută, după ce au fost luate de viituri, în noapea de miercuri spre joi. Printre persoanele care au murit în urma inundaţiilor se numără doi bărbaţi şi o femeie din localitatea Cuca, un bărbat şi o femeie din localitatea Costache Negri, o femeie din Cudalbi şi un bărbat din comuna Pechea. De asemenea, bilanţul precedent indica faptul că o fetiţă de 8 ani din comuna Cudalbi, despre care iniţial reprezentanţii Prefecturii şi ai ISU informaseră că ar fi decedată, este dată dispărută.
Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, inundaţiile produse în urma ploilor torenţiale, care au atins 110 l/mp, formându-se viituri pe versanţi, au provocat pagube importante în 17 localităţi din judeţ, fiind evacuate 519 persoane. Inundaţiile au afectat 700 de locuinţe, în unele apa atingând un metru înălţime, precum şi peste 500 de curţi şi grădini.
Potrivit raportărilor Prefecturii Galaţi, cele mai grave pagube s-au înregistrat în comuna Cudalbi, unde 500 de case şi tot atâtea curţi şi grădini au fost inundate, iar 200 de persoane au fost evacuate din casele afectate de viituri.
În localitatea Cuca, opt case au fost inundate, una fiind complet distrusă, 87 de persoane au fost evacuate, 14 persoane fiind salvate după ce au fost surprinse de inundaţii. Tot în această localitate, două poduri au fost distruse şi mai multe porţiuni de drum au fost afectate. Aproximativ 100 de case au fost inundate şi în localitatea Costache Negri, aceleaşi pagube înregistrându-se şi la Măcişeni. Ploile au mai produs pagube şi la Tecuci, Corni, Folteşti, Măstăcani, Rediu, Pechea şi Griviţa.
Circulaţia rutieră este blocată pe DN26, între localităţile Vlădeşti şi Oancea şi pe DN 25, între localităţile Vameş şi Tudor Vladimirescu, după ce carosabilul a fost inundat, apa măsurând în unele locuri peste un metru. De asemenea, este blocat şi traficul feroviar pe ruta Galaţi-Bârlad, între staţiile Târgu Bujor şi Floteşti, din cauza aluviunilor care au acoperit terasamentul pe o porţiune de aproximativ un kilometru.
Totodată, patru localităţi din judeţ sunt nealimentate cu energie electrică

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …