Thursday , April 25 2024

Scandalul Volkswagen se extinde și la microbuze și camionete. Norvegia deschide o anchetă penală

VW Transporter

Scandalul Volkswagen ia proporţii. Schema de falsificare a performanţelor la testele de mediu include şi microbuzele, camionetele şi autoutilitarele produse de constructorul german, a anunţat ministrul Transporturilor de la Berlin. Între timp, Norvegia a anunțat deschiderea unei anchete penale.
Se ştia deja că circa 11 milioane de autovehicule au fost modificate, însă până acum se vorbea doar despre automobile.
Pe de altă parte, Norvegia a anunţat deschiderea unei anchete împotriva Volkswagen, pentru suspiciunea de fraudă. Este primul stat european care ia o astfel de măsură.
Franţa şi Marea Britanie au anunţat deocamdată doar teste aleatorii pentru a verifica dacă maşinile germane aflate în circulaţie pe teritoriul lor respectă normele de mediu.
Comisia Europeană vrea ca toate statele membre sa investigheze câte maşini folosesc mecanisme care păcălesc testele de emisii poluante.
„Invităm toate statele să deschidă investigații la nivel național”, a declarat joi o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Lucia Caudet. „Trebuie să avem un tablou complet – dacă și câte vehicule înregistrate în UE sunt echipate cu mecanisme incorecte”, a spus purtătoarea de cuvânt.
În încercarea de a limita efectele acestui scandal, grupul german a anunţat schimbări importante în structura de conducere începând cu numirea unui nou director executiv şi concedierea celor care ar fi ştiut de sistemul de manipulare a testelor eco.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …