Thursday , March 28 2024

Scandal la ALDE. Daniel Constantin a părăsit Delegaţia. Tăriceanu, ATAC fără precedent

tariceanu-constantin

Membrii Delegaţiei Permanente a ALDE s-au reunit, duminică, pentru a decide data la care va fi ales un preşedinte unic al partidului – 21 aprilie -, în contextul unor tensiuni între taberele formate în jurul celor doi președinți, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin. Cel din urmă a părăsit sala în timpul ședinței.
”În cadrul coaliției, deciziile se iau cu cele trei semnături. Vedeti aici oameni care conduc filiale și care nu sunt consultați. Am tras un semnal de alarmă. Există un pericol ca deciziile să se ia chiar de oameni din afara ALDE. Problema noastră este legată de modul în care s-au luat deciziile pe chestiuni importante. Dimineață am discutat aproape două ore cu Tăriceanu și am încercat să creăm un mecanism de transparentizare, de participare colectivă. Nu cred că se poate lua azi o decizie. Forul pe care-l vedeți în sală nu este statutar. Indirect, se încalcă și legea partidelor politice”, a declarat co-președintele ALDE Daniel Constantin.
După ședință, celălalt președinte al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că relația dintre el și Daniel Constantin a înregistrat ”o primă sincopă” la alegrile parlamentare din decembrie 2016, când, spune el, ar fi fost ”șantajat de Constantin” în legătură cu anumiti colegi care urmau să candideze.
”Discuția a fost tranșantă și am spus ca dacă eu nu accept, aungem într-un impas și nu putem depune listele. Mi-a spus că el nu are nicio prblemă cu asta. Așa că am făcut eu concesia, dar a fost costisitoare. A trebuit să sacrific oameni care munciseră. În ultima perioadă au esistat numeroase situații în care el a refuzat să-și dea acordul pe anumite chestiuni. Era clar că trebuie să renunțăm la conducerea bicefală pentru a putea merge înainte”, a declarat Tăriceanu.
Tensiunile dintre Daniel Constantin şi Călin Popescu-Tăriceanu au fost provocate de data viitorului Congres. În timp ce Tăriceanu îşi doreşte un congres cât mai rapid, la sfârşitul lunii aprilie, Constantin vrea ca alegerile interne să înceapă în teritoriu, urmând ca cei aleşi în organizaţiile judeţene să decidă cine va fi viitorul preşedinte al partidului.
”Există o situaţie oarecum tensionată în interiorul ALDE. Există anumite filiale care vor să facem un Congres de jos în sus şi alte filiale care vor să facă un congres de sus în jos”, a declarat, recent, Daniel Constantin.
31 de organizaţii judeţene ale ALDE s-au exprimat în favoarea alegerii mai rapide a unui preşedinte.
 

Vezi si

CNAS anunță prelungirea termenului de valabilitate a adeverinței înlocuitoare a cardului de sănătate

Termenul de valabilitate a adeverinței înlocuitoare a cardului național duplicat se prelungește până la emiterea …