Friday , March 29 2024

Raportul de la Bruxelles critica parlamentul ca nu i-a dat pe mana Justitiei pe Ridzi si Pasat

Raporul CE publicat vineri consemnează faptul că Parlamentul a împiedicat investigarea faptelor de corupţie ale Monicăi Iacob Ridzi şi ale lui Dan Păsat, hotărând şi reducerea bugetului ANI în urma contrângerilor financiare, ceea ce poate împiedica publicarea declaraţiilor de avere şi de interese.
Raportul Comisiei Europene (CE), publicat vineri, arată că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a continuat să obţină rezultate bune în ceea ce priveşte investigarea unor cazuri de înaltă corupţie, trimiţând în judecată un membru al Parlamentului European, trei foşti miniştri, doi foşti secretari de stat şi mai mulţi magistraţi.
Totuşi, arată CE, P arlamentul a dat vot negativ privind percheziţia unui calculator personal într-o anchetă referitoare la faptele de corupţie ale unui “fost ministru” , astfel că parchetul va trebui să folosească celelalte dovezi pe care le deţine. În legătură cu aceeaşi persoană, precizează CE, Parlamentul a dat vot negativ pentru deschiderea unei anchete.
Într-o altă anchetă în curs privind un caz de suspiciune de acte de corupţie, Parlamentul nu a aprobat solicitarea parchetului de arestare preventivă, mai notează Comisia, referindu-se la cazul deputatului PDL Daniel Păsat.
În ceea ce priveşte ANI, Comisia Europeană constată că România a adoptat o lege îmbunătăţită de funcţionare a acesteia, însă Parlamentul a decis reduceri bugetare importante.
“În decembrie, în contextul constrângerilor bugetare generale, Parlamentul a redus semnificativ bugetul ANI pe 2011. Această reducere bugetară poate împiedica publicarea declaraţiilor de avere şi de interese. Acest lucru ar constitui un obstacol în ceea ce priveşte transparenţa averilor şi eficacitatea verificărilor efectuate de ANI, care se bazează parţial pe semnalele provenite de la public”, consemnează raportul CE.
Fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, este acuzat într-un dosar de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată, uz de fals în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii, în formă continuată.
Prejudiciul în acest dosar este de 100.000 de lei, creat în urma achiziţionării de către MTS a unor produse electronice, printre care şi laptopuri, un frigider, declarau surse judiciare.
Plenul Camerei Deputaţilor a respins, în decembrie 2010, cererea DNA de încuviinţare a percheziţiei informatice în cazul Ridzi, precum şi cererea de extindere a cercetării penale.
La rândul său, deputatul PDL Dan Păsat a fost pus sub urmărire penală, în 18 februarie 2010, în legătură cu două infracţiuni de şantaj, iar la data de 28 iunie 2010 cercetările au fost extinse, fiind dispusă urmărirea penală şi sub aspectul altor infracţiuni.
La începutul lunii februarie 2011, solicitarea DNA în cazul deputatului Dan Păsat nu a întrunit numărul necesar de voturi favorabile pentru a fi adoptată. În sală au fost prezenţi 292 de deputaţi, înregistrându-se 154 de voturi exprimate, dintre care patru voturi anulate şi 150 de voturi valabil exprimate. În favoarea solicitării DNA s-au înregistrat 116 voturi “pentru” şi 34 de voturi “împotrivă”. Opoziţia anunţase că nu va participa la vot.
Deputatul PDL Dan Păsat nu are voie să plece din ţară, în urma impunerii acestei interdicţii de către procurorii DNA.

Vezi si

O dronă militară ar fi căzut azi-noapte în Insula Mare a Brăilei

O operațiune de căutare a Armatei Române are loc într-o zonă din Insula Mare a …