Tuesday , April 16 2024

Putin ar putea fi dat în judecată de familiile victimelor tragediei aviatice din Ucraina

putin

Vladimir Putin ar putea fi dat în judecată de familiile victimelor tragdeiei aviatice din Ucraina, când un avion Malaysian Airlines, la bordul cărora se aflau 298 de persoane, a fost doborât de o rachetă.
Preşedintele rus a negat orice implicare în prăbuşirea avionului, dar ar putea fi bun de plată. Putin ar trebui să plătească zeci de milioane de euro familiilor îndurerate pentru faptul că este unul dintre susţinătorii rebelilor pro-ruşi din Ucraina, cei care se pare că au lansat racheta.
Dosarul este pregătit de avocaţi în momentul de faţa şi ar putea fi judecat în Statele Unite. În cazul în care justiţia le dă câştig de cauză familiilor, iar Putin nu plăteşte daunele, el s-ar putea trezi cu toate bunurile îngheţate.
Un purtător de cuvânt al firmei care se ocupă ce caz, McCue&Partners, a declarat că s-a pus problema proceselor civile în cazul avionului, dar nu doar împotriva celor direct responsabili, ci şi a “statelor, indivizilor şi altor entităţi” care au ajutat rebelii să aibă aparatura necesară pentru a doborî un avion.

Vezi si

Azi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

Partidele politice, alian­țele, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți vor putea, începând de …