Thursday , March 28 2024

PSD susţine revocarea lui Kovesi: Raportul este extrem de profesionist

Raportul pe care ministrul Justiţiei l-a prezentat joi în faţa presei este unul extrem de profesionist, rămâne de văzut cum se vor desfăşura lucrurile pe calea constituţională şi legală, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre.
kovesi

„Raportul pe care domnul ministru Tudorel Toader l-a prezentat astăzi în faţa presei a fost unul extrem de profesionist, bazat pe lege, cu argumente foarte clare, solide şi de netăgăduit. Concluzia pe care a tras-o era firească, ca urmare a acestui raport. Era firească de altfel şi ca urmare a evoluţiei pe care cu toţii am văzut-o în această perioadă de timp. (…) Susţinem in mod evident decizia domnului ministru, rămâne mai departe pe calea constituţională şi legală să vedem cum se vor desfăşura lucrurile”, a subliniat Adrian Dobre.
Potrivit acestuia, ministrul Justiţiei nu a făcut altceva decât să reitereze concluziile Curţii Constituţionale şi să le pună în paginile acestui raport.
„Afirmaţiile domnului ministru nu sunt luate din eter sau din altă parte, sunt concluziile CCR pe care dânsul le-a citat. Adică faptul că domnia sa le-a prezentat ca fiind abateri succesive de la linia constituţională a României nu face altceva decât să arate realitatea cu care ne luptăm sau ne confruntăm de un an de zile”, a arătat purtătorul de cuvânt al PSD.
Sursa: Agerpres

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …