Wednesday , April 17 2024

PSD s-a razgandit. Calatorii gratuite cu trenul pentru studenti doar pana acasa si inapoi

studenti-clujeni-tren-protest-bucuresti-4-feb-2017

Studenţii vor călători gratuit cu trenul dar doar pe distanţele dintre localitatea de domiciliu şi cea în care se află unitatea de învăţământ frecventată, potrivit unui amendament avizat de Comisia de Buget cu privire la legea de aprobare a OUG care a introdus această facilitate.În 14 februarie, Comisia pentru buget a Senatului a avizat favorabil, dar cu amendamente, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 2/2017.

Unul dintre amendamente se referă la restricţionarea gratuităţii de transport CFR doar pe distanţa dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află unitatea de învăţământ la care studentul frecventează cursurile.
Al doilea amendament extinde beneficiul gratuităţii călătoriilor CFR şi asupra elevilor din clasele a IX-a – a XII-a.
Amendamentele au fost admise cu majoritate de voturi.
Autorii primului amendament sunt senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Florin Cîţu (PNL).
Autorii celui de-al doilea amendament sunt senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Mihu Ştefan (PSD).
Guvernul a aprobat la începutul lunii o ordonanță de urgență care prevede că studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.
Ulterior CFR a precizat că studenţii trebuie să aibă asupra lor un bilet de călătorie valabil şi a explicat şi de ce: „Călătoriile gratuite acordate studenților presupun costuri pentru companiile feroviare. Aceste costuri sunt asumate de Statul Român și sunt decontate de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor. Monitorizarea numărului de călătorii este obligatorie atât PENTRU evitarea unor situații neplăcute (ex supraaglomerare, dublare locuri) pentru pasageri (nu doar pentru studenți!) prin dimensionarea corectă a capacităților de transport, în funcție de fluxuri, cât și PENTRU acoperirea costurilor prin compensarea necesară. Această monitorizare se poate realiza în baza unei statistici reale a numărului de călătorii gratuite efectuate de către studenți, iar biletul este elementul definitoriu după care se poate face decontarea.”
„Precizăm că studenții vor putea cumpăra bilete online sau de la automate atunci când Ministerul Educației va pune la dispoziția Ministerului Transporturilor baza de date privind Registrul Matricol Unic cu evidența Studenților înmatriculați în instituțiile de învățământ acreditate conform HG 42/2017”, adăuga compania.

Vezi si

Aproape 1.000 de cazuri de rujeolă în ultima săptămână în România și un deces

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că în perioada 1 ianuarie 2023 – …

3 comments

  1. Și nu numai. Cum vor participa și la manifestările de la București împotriva celor care le-au dat această facilitate. Tare mă tem că unul din motivele de aprobare a acestui amendament a fost chiar acesta.

  2. PSD a dat gratuitate studentilor sa calatoreasca la miting in Bucuresti . Asa au inteles studenti sa multumeasca pentru facilitatea creata .

  3. De acum o sa mergem cu trenul de la Cluj la Arad via Constanta 🙂