Friday , April 19 2024

Primarul din Gdansk, înjunghiat in inima duminică seară la un concert, a murit în spital

Primarul orașului polonez Gdansk, înjunghiat în timpul unui concert de caritate, a murit în spital, anunță presa locală, citată de BBC.

Primarul din Gdansk, înjunghiat duminică seară în timpul unui concert de caritate, a încetat din viață în ciuda eforturilor medicilor.

Luni după-amiază, medicii spitalului din Gdansk precizau că Pawel Adamowicz ‘rămâne conectat la aparate și că se află într-o stare foarte gravă, pronosticul privind viaţa şi starea sa de sănătate fiind incert’. Medicul Jerzy Karpinski, citat de AFP, a indicat că primarul, de 53 de ani, a pierdut o ‘cantitate imensă’ de sânge, ceea ce a dus la hipoxie (o scădere a nivelului de oxigen din sânge).

Înjunghiat în timpul unui concert caritabil, în faţa a mii de spectatori, Adamowicz a fost grav rănit la inimă, în diafragmă şi abdomen.

Agresorul său, un locuitor de 27 de ani din Gdansk, care tocmai a ieşit din închisoare, unde a stat mai mult de cinci ani pentru jafuri bancare, a fost reţinut imediat. Înainte de a fi arestat, el a declarat că vrea să se răzbune, afirmând că a fost băgat după gratii şi a fost ‘torturat’ de către partidul centrist Platforma Civică (PO, în prezent în opoziţie, aflată la putere la vremea respectivă). Acest partid a sprijinit candidatura lui Adamowicz, în cadrul alegerilor municipale din toamna trecută.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …