Friday , April 19 2024

Prima decizie de anulare a recalcularii a pensiilor militare, la Tribunalul Teleorman

Tribunalul Teleorman a admis, vineri, primele acţiuni ale cadrelor militare disponibilizate prin care s-a solicitat anularea deciziilor de recalculare a pensiilor, fiind vorba despr 16 dosare, a declarat vineri avocatul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Costel Gîlcă.
Costel Gîlcă a precizat că sunt peste 12.000 de reclamanţi din Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, prima decizie fiind cea de la Tribunalul Teleorman.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat anularea deciziilor de recalculare a pensiilor contestate, emise de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi menţinerea deciziilor de stabilire a cuantumul pensiei conform cuantumului plătit în luna decembrie 2010.
Reclamanţii au mai cerut obligarea MAI la plata diferenţei dintre pensia de serviciu stabilită şi plătită în decembrie şi pensia recalculată conform Legii 119/2010 şi HG 735/2010, de la 1 ianuarie 2011 şi până la repunerea în plată a pensiei iniţiale sau până la emiterea unei noi decizii de recalculare, precum şi a dobânzilor rezultate.
O altă solicitare a vizat plata cheltuielilor de judecată.
Instanţa supremă a decis definitiv, în 7 ianuarie, suspendarea aplicării HG 735/2010 privind recalcularea pensiilor militare de stat, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor din penitenciare, confirmând astfel o sentinţă a Curţii de Apel Cluj din septembrie 2010. Instanţa a apreciat, în motivarea decizie, că HG 735 discriminează beneficiarii pensiilor care nu au depus cereri de recalculare. ICCJ a precizat că HG 735/2010 – act administrativ unilateral cu caracter normativ – produce efecte “erga omnes”, ca şi sentinţa contestată cu recurs.
Suspendarea aplicării HG 735/2010 s-a dispus până la o hotărâre definitivă privind anularea actului normativ.
Legea 119/2010 ale cărei norme de aplicare erau incluse în HG 735/2010 a rămas însă valabilă, fiind necesară însă o nouă ordonanţă de urgenţă cu o nouă metodologie de recalculare a pensiilor militare.
Guvernul a aprobat, la finalul lunii ianuarie, OUG 1/2011 care reglementează metodologia de recalculare a pensiilor militare, care stabileşte că procesul de recalculare a pensiilor calculate pe baza salariului mediu brut pe economie, nu pe baza veniturilor individuale, va fi prelungit până la sfârşitul acestui an şi că instituţiile din sistemul de apărare vor fi cele obligate ca, până cel târziu la 31 octombrie 2011, să identifice şi transmită către casele de pensii adeverinţele privind veniturile obţinute de militari.
Decizia de a emite ordonanţa a fost luată după ce Curtea Constituţională a declarat ca neconstituţională hotărârea privind recalcularea tuturor pensiilor din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …

One comment

  1. Armatele moderne triaza militarii pe categorii de varsta si pe specialitati… Ceea ce se intampla la noi , se intampla in toate tarile membre NATO. Ce nu se intampla la ei? Nu sunt idioti care sa-i injure dupa ce au trecut in rezerva ca au pensie sau alte avantaje……Si ca sa vezi!!!! Nu stii da… te bagi….Iar la munca la fel, sa “freci tu duda” cum am frecat-o eu….Si pana la urma daca era asa de bine, de ce nu te-ai dus si tu la armata MORALISTULE ? Restructurarea ARMATEI a fost conditia sine qua non de a intra in structurile euroatlantice ( NATO ) si nicidecum un moft al cadrelor militare care au acceptat trecerea in rezerva avand la baza niste LEGI ORGANICE si nicidecum promisiunile mincinoase ale lui Basescu, Boc sau Oprea.
    Dar pentru unii care nici n-au facut armata e greu sa priceapa ce inseamna vicisitudinile serviciului militar sau cariera militara !
    O, tempora ! O, mores ! 1) peste tot si de cand e lumea moderna pensia militara nu depinde de contribuitie, samd. Ea face parte din bujet si basta !
    2)chiar si comunistii au platit pensii militare ofiterilor care au “agresat” Bastionu Pacii (URSS adica).
    3)pensia miliatra facea parte din schema de angajare ….
    4)Ma rog beneficiile erau bune . Insa oare de ce nu se inghesuia toata lumea sa se faca APV ista ? Ca era nashpa , d’aia !
    5) au fost pensionati pe baza unor legi. Adica angajamente .Acu, cica ,ca nu sunt bune … Naspa ca asta inseamna ca nici un angajament nu mai este bun !! Nici in ce priveste pensiile voastre … INVIDIA SI STUPIDITATEA NE FAC VIATA AMARA …..AMARA….