Presedintele CJ Neamt, apropiat al lui Dragnea, a fost retinut de DNA. Ar fi primit mita 100.000 de euro

18/01/18 ora:3:38pm

ionel arsenePresedintele CJ Neamt, Ionel Arsene, fost deputat PSD si un lider important al partidului, a fost retinut, joi, de procurorii DNA urmand sa fie prezentat instantei cu propunere de arestare preventiva sub acuzatia ca a luat mita 100.000 de euro pentru a face trafic de influenta la Agentia Nationala de Integritate.

In comunicatul remis presei de DNA se precizeaza ca Ionel Arsene ar fi comis faptele de care este acuzat in 2013, cand era deputat al PSD si presedinte al PSD Neamt.

Atunci, el ar fi primit de la o persoana, care este acum martor in dosar, 100.000 de euro “pentru a-si folosi influenta pe care a lasat sa se creada ca o are asupra unor persoane din conducerea Agentiei Nationale de Integritate in scopul de a se constata nerespectarea dispozitiilor legale privind conflictul de interese si regimul incompatibilitatilor in cazul unei persoane care, la acea vreme, avea functie de conducere in administratia locala”.

“Banii remisi de martor intr-un restaurant situat pe raza municipiului Bucuresti urmau sa ajunga la persoanele respective prin intermediari”, se mai arata in comunicatul remis presei de DNA.

Inculpatului i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, si urmeaza sa fie prezentat vineri Tribunalului Bacau cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Ionel Arsene este unul dintre oamenii de incredere ai lui Liviu Dragnea. El l-a primit recent pe presedintele PSD in cadrul turneului efectuat in Moldova saptamana trecuta, dupa declansarea scandalului care a dus la demisia lui Mihai Tudose.

Mai mult, presa locala a lansat pe surse informatia ca el ar fi fost propus de mai multe ori sa faca parte din Guvernul PSD-ALDE, inclusiv din viitorul Cabinet condus de Viorica Dancila.

In noiembrie anul trecut, Ionel Arsene a venit la Bucuresti si a fost prezent in fata sediului DNA “in semn de sustinere pentru seful si prietenul sau, Liviu Dragnea, presedintele PSD si presedintele Camerei Deputatilor”, care fusese chemat la audieri de procurorii anticoruptie in dosarul Tel Drum, relata atunci TVM Neamt.

ziare.com