Friday , April 19 2024

Ponta si Antonescu se autodenunta din solidaritate cu Dragnea

Copreşedinţii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, au anunţat că intenţionează să se autodenunţe în dosarul în care este învinuit secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, din moment ce îndemnul adresat cetăţenilor să meargă la vot a ajuns să fie considerat drept o infracţiune. Totodată, liderii USL vor să ceară înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind cercetările pe care procurorii le fac în legătură cu referendumul din 29 iulie 2012.
Antonescu a spus că decizia este motivată de conţinutul comunicatului de presă prin care DNA anunţa punerea sub învinuire a lui Liviu Dragnea. Liberalul susţine că în acest comunicat procurorii recunosc explicit că Dragnea a încercat să obţină “un folos nepatrimonial” pentru partidul său printr-un nivel al prezenţei la urne de peste 60%.
“Este pentru prima dată când, explicit, o astfel de instituţie pune în discuţie exerciţiul politici clasic (…) Suntem într-un moment foarte grav în care instituţii care nu trebuie să se amestece în zona politică, atacă sistemul democratic la temelia lui”, a spus preşedintele PNL arătând că responsabilii politici au chiar obligaţia de a maximiza succesul electoral, inclusiv prin nivelul prezenţei la vot, fără ca acest lucru să reprezinte o infracţiune.
Liderul PNL a arătat că el şi Victor Ponta sunt “pe deplin solidari” cu cei care sunt urmăriţi în legătură cu modul în care s-a desfăşurat referendumul. “Ne autodenunţăm public şi ne vom autodenunţa şi formal, în faţa procurorilor: Da, am îndemnat cetăţenii României să vină la vot”, a spus Crin Antonescu.
Pe de altă parte, USL contraatacă urmând să ceară înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind anchetele desfăşurate de procurori în legătură cu referendumul şi prin punerea în atenţia opiniei internaţionale a situaţiei generate de către procurori. “Vom face o informare către toate forurile internaţionale care s-au arătat interesate şi sper să mai fie interesate de situaţia politică din România”, a mai spus Crin Antonescu.
Punctul său de vedere a fost susţinut de omologul său de la PSD, Victor Ponta.
“Anunţ DNA că am ştiut şi l-am instigat pe Liviu Dragnea să organizeze campania pentru referendum, că am instigat oameni să meargă la vot. Dacă asta este o infracţiune, conducerile partidelor din USL urmează să fie sancţionate penal de către DNA. O să spun că am ştiut şi că m-am bucurat că Liviu Dragnea a avut un sistem paralel de numărare a voturilor”, a declarat liderul PSD.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …