Thursday , March 28 2024

Ponta: Nu am discutat niciodată cu Udrea despre numirea lui Kovesi la DNA, nici cu alt om politic.

ponta

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la Sinaia, că nu a discutat niciodată cu Elena Udrea despre numirea procurorului-şef al DNA, Kodruţa Kovesi, dar nici cu un alt om politic şi că ”nici Udrea nici alte doamne sau domni nu l-au influenţat”.
”Referitor la doamna Kovesi, nu am discutat cu nici un alt om politic. (…) Nu am discutat niciodată cu vreun om politic despre numirea Procurorului şef la DNA. (….) Nu am discutat niciodată cu doamna Udrea despre procurorul-şef”, a spus Ponta.
El a dat asigurări că nua fost influenţat nici pozitiv, nici negativ, în propunerea pe care a făcut-o referitor la Kovesi.â
”Ceea ce pot să vă asigur este că nici doamna Udrea, nici alte doamne sau domni, nu m-au influenţat în niciun fel, nici în sens pozitiv sau negativ, şi nu au venit să spună de doamna Kovesi că e bună sau rea”, a spus Ponta.
El a arătat că decizia pe care am luat-o referitoare la propunerea lui Kovesi s-a bazat pe faptul că instituţiile internaţionale cu care România colaborează, respectiv Comisia Europeană, în primul rând, dar şi SUA şi partenerii internaţionali, i-au transmis ”în discuţii mai mult sau mai puţin oficiale”, faptul că e important pentru România să aibă în funtea DNA o persoană cu credibilitate în acest domeniu.
”Nu trebuia să-mi placă mie sau altcuiva. Am făcut acea propunere, a fost votată de CSM în unanimitate, apoi semnată de preşedinte. Asta e toată povestea. Numele meu mai apare în acest <House of Cards de România> ca să fie pentru dumneavoastră mai palpitant”, a spus Ponta.
El a arătat că declaraţiile Elenei Udrea sunt, în general, extrem de spectaculoase, dar pot şi fanteziste.
”99% din ce spune doamna Udrea, nu ştiu dacă e adevărat sau nu, că în general sunt lucruri extrem de spectaculoase care pot fi şi fanteziste. Nu a încercat niciodată să mă influenţeze cu nimic”, a spus Ponta.
Întrebat dacă recunoaşte faptul că ar fi avut loc întâlnirea cu Udrea, Ponta a răspuns: ”Nu, iertaţi-mă, eu mă văd cu toţi oamenii politici pentru că aşa e normal într-o politică democratică, să ai discuţii cu toţi oamenii politici, şi prieteni şi adversari. Nu mă apuc să povestesc, că altfel nu ar mai avea loc aceste întâlniri”.
Ponta a mai spus că Udrea, ca şi mulţi alţi oameni politici, a avut timp ani de zile numai cuvinte de laudă la adresa SRI şi DNA, iar după ce a fost chemată să răspundă pentru faptele sale, a avut ”revelaţia” că cei de la SRI şi DNA sunt răi.
”De joi, de când a fost, la rândul său, chemată să răspundă pentru faptele sale, a avut revelaţia de cât de răi sunt cei de la DNA şi SRI, motiv pentru care probabil că toată lumea întreabă dar de ce nu ai spus miecuri toate lucrurile astea? De ce le-ai zis joi, după ce s-a constatat că ai un dosar penal? E dreptul său de a se apăra în faţa unei situaţii dificile, ca să spun aşa. Nu e deloc uşor să fii chemat să dai răspunsuri la fapte penale”, a spus Ponta.

Vezi si

CNAS anunță prelungirea termenului de valabilitate a adeverinței înlocuitoare a cardului de sănătate

Termenul de valabilitate a adeverinței înlocuitoare a cardului național duplicat se prelungește până la emiterea …