Friday , April 26 2024

Ponta a refuzat sa dea mana cu Ludovic Orban, la receptia de la Cotroceni: "Du-te dracului, pleaca de-aici!"

receptie cotroceni

În plină sărbătoare, cu ocazia Zilei Europei, premierul Victor Ponta şi liderul PNL Ludovic Orban au fost personajele principale ale unui moment jenant, chiar la Palatul Cotroceni.
Vrând să dea mâna cu premierul, Ludovic Orban a fost însă refuzat de Victor Ponta, într-un mod urât. Potrivit unor surse participante la recepţie, prim-ministrul i-a spus liberalului ”Du-te dracului, pleacă de aici!”.
Contactat de gândul, Ludovic Orban a confirmat faptul că premierul a refuzat să dea mâna cu el, precizând că scena a putut fi văzută de cel puţin alte patru persoane.
”Da, a refuzat să dea mâna cu mine, dar a făcut chiar urât. Eu am rămas şocat, nu mi-a venit să cred. Am plecat după. Nu i-am spus nimic înainte, el era într-o discuţie cu cel puţin patru persoane, nu doar pesedişti. Ieşirea lui nu are nicio explicaţie logică, e dus cu capul. Are el o obsesie legată de mine. Dacă nu-mi spune ceva, nu se simte bine. Parcă s-a crispat aşa, a făcut un pas în faţă, unul în spate, a început să dea din mână isteric, a fost ceva…Cei de faţă au rămas trăsniţi, cei care nu erau pesedişti au plecat”, a precizat Orban pentru gândul.
De altfel, nu este prima dată când cei doi sunt într-o situaţie de acest gen. În ianuarie, de Ziua Unirii, când Ludovic Orban s-a răsturnat cu maşina, acesta a relatat faptul că premierul Victor Ponta a trecut cu maşina pe lângă el, s-a oprit şi i-a făcut o poză cu telefonul.

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …