Friday , April 19 2024

PNL a atacat la CCR legea privind Fondul Suveran de Investiții. USR și PMP au depus o sesizare, separată, pe aceeași lege

PNL a sesizat Curtea Constituțională cu privire la legea privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, acuzând încălcarea principiului bicameralismului, dar și alte trei articole din Legea fundamentală. Separat, 27 deputați USR, 12 deputați PMP și 12 deputați neafiliați au depus o sesizare proprie privind această lege.
orban1

Sesizarea a fost semată de 66 deputați liberali.
În text, PNL atrage atenția că legea nu respectă principiul bicameralismului ( întemeiat pe art. 61 și 75 din Constituție) pentru că între Senat și Camera Deputaților proiectul de lege a fost modificat substanțial (au fost introduse în lege noi companii în raport cu varianta Senatului) și nu respectă articolele 1, 135, 147 din Constituție.
În acest sens, transferul unor bunuri aflate în proprietatea privată a statului către o societate pe acțiuni, printr-un act de reglementare primară reprezintă o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o încălcare a deciziilor Curții Constituționale. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, s-a reținut că trecerea cu titlu gratuit a unor acțiuni ale unei societăți din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a unei unități administrativ-teritoriale „reprezintă mai degrabă un act de dispoziție cu privire la capitalul social al societății” și astfel de acte „nu țin de competența de legiferare a Parlamentului, ci de cea de administrare a bunurilor proprietate publică/privată a statului, care aparține, în mod exclusiv, Guvernului”, se arată în comunicat.
La rândul său, USR anunță într-un comunicat de presă că ”Fondul Suveran înseamnă falimentul României deoarece scopul său este unul politic și nicidecum unul economic, dat fiind că actuala coaliție de guvernare are nevoie imediată de bani pentru a plăti pomenile electorale. Legea de înființare nu respectă nicio logică economică și e doar o formă prin care PSD va căpușa companiile de stat, pentru că prin intermediul său se va ascunde atât datoria publică, cât și deficitul bugetar. Peste câțiva ani, acest Fond se va prăbuși iar cel care va avea de suferit va fi bugetul de stat.”
Primul motiv de neconstituționalitate, invocat de USR în contestație, este acela că se încalcă atribuțiile Parlamentului, prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituție, întrucât înființarea operatorilor economici nu poate fi realizată prin lege de către Parlament, ci de către Guvern.
Un alt motiv de neconstituționalitate este acela că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, prin faptul că forma adoptată de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, este substanțial diferită de cea adoptată de Senat.
Mai mult, prin faptul că FSDI este exceptat de la aplicarea a numeroase acte normative cu impact asupra operatorilor economici similari, i se creează un tratament juridic privilegiat, fapt care atrage încălcarea principiului egalității în fața legii, consacrat la art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție.
USR consideră că, în această formă, fără obiective de investiții, parametri de risc sau indicii de profitabilitate, Fondul Suveran nu este decât un mare jaf dat României. Contestația a fost semnată de 27 deputați USR, 12 deputați PMP și 12 deputați neafiliați.
HotNews

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …