Peste 40 trenuri anulate din cauza condiţiilor meteo, şcoli închise în 10 judeţe şi Bucureşti

23/03/18 ora:10:58am

Capitala şi 14 judeţe sunt, vineri, până la ora 15.00 sub cod portocaliu care vizează ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, viscol şi vizibilitate scăzută. În Bucureşti şi în zece judeţe, autorităţile au suspendat cursurile, iar CFR anunţă că 41 trenuri au fost anulate din cauza condiţiilor meteo.

tren zapada CFR Călători anunţă anularea, până la această oră, a 41 de trenuri care circulau între Bucureşti şi Constanţa, Tulcea, Ciulniţa şi Slobozia şi altele, din cauza vremii.

Potrivit CFR Călători, până la această oră au fost anulate 41 de trenuri care circulau între Bucureşti şi Constanţa, Tulcea, Ciulniţa şi Slobozia, Caracal şi Corabia, Lotru – Piatra Olt, Slatina – Piatra Olt, Piatra Olt – Craiova, Craiova – Băileşti, Roşiori – Turnu Măgurele, Alexandria – Roşiori, Buzău – Constanţa, Craiova – Sibiu, Piatra Olt – Piteşti şi retur.

14 judeţe şi Capitala au intrat, de joi seara, sub cod portocaliu de ninsoare, viscol şi vizibilitate scăzută.

În plus, până la ora 20.00, este cod galben de ger în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.

”Ninsorile vor fi în extindere dinspre sud-vest şi în intensificare, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, iar temporar vântul va avea intensificări în medie cu 45…55 km/h, astfel că vor fi intervale de timp cu ninsoare viscolită şi spulberată”, mai anunţă meteorologii.

În sudul şi în estul Dobrogei precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei.

De altfel, Administraţia de Meteorologie a anunţat că temperaturi negative se vor înregistra în aproape toată ţara, până săptămâna viitoare, temperaturile pe timpul nopţii coborând până la -12 grade în estul Transilvaniei şi în Moldova. â

Inclusiv în Capitală vor fi temperaturi scăzute, astfel că valorile minime vor atinge -6 grade. Vântul va avea intensificări de 45-55 de kilometri pe oră şi vor fi perioade de timp cu ninsoare viscolită şi spulberată.

Potrivit meteorologilor, până vineri la ora 15.00, Capitala şi 14 judeţe sunt sub cod portocaliu care vizează ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol şi vizibilitate scăzută.

”În sudul Banatului şi al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h şi temporar 65…70 km/h, viscolind şi local troienind zăpada şi determinând diminuarea vizibilităţii”, spun meteorologii.

Din cauza condiţiilor meteo, şcolile sunt închise vineri, în Capitală şi în zece judeţe vizate de avertizările meteorologice, potrivit Ministerului Educaţiei.

Au luat decizia de suspendare a cursurilor inspectorate şcolare din Bucureşti şi din judeţele Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Buzău, Dolj, Călăraşi, Ilfov, Olt, Ialomiţa (cu excepţia grădiniţelor cu program prelungit).

romaniatv.net