Friday , March 29 2024

ORA 12.00: 13,11% prezenţă la vot în judeţul Suceava. 15,82% – prezenţă la nivel naţional

Pe ansamblu, judeţul Suceava se afla, dupa voturile exprimate până la ora 12.00, cu o prezenţă de 13,11% (79.700 voturi) la aproximativ 2,5 procente sub media naţională de prezenţă la vot, de 15,82%.

In municipiul Suceava, au votat 15.727 alegători, însemnând o prezenţă de 15,1%. De remarcat faptul că, fiind week-end, în unele oraşe-staţiune prezenţa la vot este peste media naţională, cel mai probabil datorată turiştilor care au votat pe listele suplimentare. Astfel, la Vatra Dornei, la ora 12.00 s-a înregistrat o prezenţă la vot de 19,5% (2700 de voturi total, din care 550 pe liste suplimentare). De asemenea, la Câmpulung Moldovenesc se înregistra o prezenţă de 16,3%.

Biroul Electoral Central anunță că prezența la vot, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale, pentru ora 12.00, este de 15,82%, comparativ cu europarlamentarele din luna mai, când prezența, pentru aceeași oră, a fost de 15,06 %.

Până la ora 12.00, știau exprimat votul 2.882.075, dintre care 1,724,928 în mediul urban și 1,157,147 în mediul rural.

Județe fruntașe: Ilfov (20,3%), Constanța (19%), Teleorman (18,7%). Județe codașe: Satu Mare (11%), Covasna (11,2%), Maramureș (12,3%).

În Capitală, prezența la vot, la ora 12.00, a fost de 16,27%. La ora 12.00, în cadrul alegerilor europarlamentare din luna mai 2019, prezența era de 15,06 %. Conform Mediafax, nu se poate face o comparație cu primul tur al prezidențialelor din 2014, deoarece la acea vreme raportările BEC erau mai rare, existând la prânz prezența doar pentru ora 13.00.

Vezi si

O dronă militară ar fi căzut azi-noapte în Insula Mare a Brăilei

O operațiune de căutare a Armatei Române are loc într-o zonă din Insula Mare a …