Thursday , April 18 2024

Omul de afaceri Florian Walter, localizat. Se cere extrădarea lui

florian walter

Omul de afaceri Florian Walter pe numele căruia există un mandat de arestare în lipsă, acesta sustrăgându-se urmăririi penale începută de DIICOT Ploiești împotriva sa într-un dosar de evaziune fiscală, a fost localizat în afara țării, autoritățile cerând extrădarea sa.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a admis joi o cerere formulată de Biroul Național Interpol și a constatat că sunt întrunite condițiile legii pentru solicitarea extrădării lui Florian Walter și punerea în executare a mandatului de arestare preventivă emis pe numele acestuia.
Florin Walter a fost dat în consemn la frontieră în data de 6 mai, iar ulterior instanța a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele său în condițiile în care acesta se sustrăgea urmăririi penale.
Procurorii DIICOT Ploiești efectuează cercetări față de omul de afaceri care este acuzat de constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani, în activitatea infracțională fiind implicată și compania condusă de acesta, Romprest.
Omul de afaceri Florian Walter este acuzat că a pus bazele unui grup infracțional organizat, format din 23 de persoane, care a desfășurat, în perioada 2012 — 2014, operațiuni financiare din sfera evaziunii fiscale și a spălării banilor, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil și TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăți și utilizarea de societăți comerciale tip fantomă, pentru realizarea operațiunilor ilicite.
sursa: Realitatea TV

Vezi si

Eurobarometru: 74% dintre români spun că intenționează să voteze la alegerile europene

România a înregistrat a doua cea mai mare creștere a intenției de vot la alegerile …