Saturday , April 20 2024

Oficial german: România nu va adera la Schengen în 2015

schengen

Preşedintele Comisiei pentru afaceri interne din Bundestag, Wolfgang Bosbach, a declarat că România nu va adera la Schengen în 2015, subliniind că alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte nu înseamnă că situaţia politică din ţară se va schimba în mod fundamental, relatează Der Spiegel.
Potrivit Der Spiegel, preşedintele Comisiei pentru afaceri interne din Bundestag, Wolfgang Bosbach, a declarat, pentru Märkische Allgemeine Zeitung, că România nu va adera la Spaţiul Schengen anul acesta.
“De alegerea lui Iohannis se leagă fără îndoială aşteptări şi speranţe mari. Dar acestea singure nu schimbă în mod fundamental situaţia politică din România”, a precizat parlamentarul CDU.
“Îndoielile faţă de o aderare a României la Spaţiul Schengen persistă (…) (România) nu-şi va atinge acest obiectiv în 2015” , şi-a exprimat convingerea Wolfgang Bosbach.
Reacţia preşedintelui Comisiei pentru afaceri interne din Bundestag vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a declarat Märkische Allgemeine Zeitung că va face eforturi pentru ca aderarea României la acest spaţiu să aibă loc anul acesta.
“Dacă această chestiune se va rezolva, m-aş bucura foarte mult”, a susţinut Iohannis.
Germania a fost una dintre ţările care s-a opus în trecut primirii României în Spaţiul Schengen, deoarece Bucureştiul nu a făcut suficiente progrese în lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate, scrie Der Spiegel.
Întrebată dacă va sprijini aderarea Bulgariei la Schengen în martie 2015, Angela Merkel a declarat că Guvernul german aşteaptă raportul MCV pentru a lua o decizie.
“Am spus întotdeauna că Bulgaria a făcut progrese mari. Dacă se va putea lua o decizie încă din martie, guvernul (german) va decide abia în februarie, ţinând cont şi de raportul (MCV) pe care-l vom primi de la Comisia Europeană”, a declarat, la Berlin, cancelarul Angela Merkel, pe 15 decembrie 2014, în cadrul unei conferinţe de presă comună cu premierul bulgar, Boris Borisov.
Raportul MCV pentru România şi Bulgaria urmează să fie publicat în ianuarie.
Ministrul bulgar al Justiţiei, Hristo Ivanov, a avertizat, în septembrie 2014, că există riscul ca Uniunea Europeană să monitorizeze separat Bulgaria de România în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.
Într-un interviu pentru postul Nova TV, Ivanov a sugerat că există un risc real ca Bulgaria să fie tratată separat de România în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen şi problemele legate de Mecanismul de Cooperare şi Verificare al Comisiei Europene.
Autorităţile de la Sofia trebuie să ia măsuri clare în vederea implementării reformelor, pentru a evita o astfel de decizie din partea Uniunii Europene, care ar reprezenta o lovitură pentru Bulgaria, a subliniat Ivanov, citat de cotidianul Sega.
Mediafax

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …