Friday , March 29 2024

Negocierile dintre PSD şi PPDD vizează si eliberarea lui Gigi Becali

GIGI BECALI - JUDECATORIA SECTORULUI 1

Bombă în negocierile dintre PSD şi PPDD. Potrivit România TV, Dan Diaconescu le cere parlamentarilor să scoată de la sertar Legea amnistiei. Principalul beneficiar al eliberării înainte de termen ar fi GIGI BECALI, pe care Diaconescu a promis în repetate rânduri că îl va elibera din arest.
În focul negocierilor dintre PDS şi PPDD, partidul lui Dan Diaconescu pune gaz pe foc şi cere scoaterea de la sertar a Legii aministiei, care a stârnit foarte multe scandaluri la sfârşitul anului trecut, atunci când a fost pusă pe masa Comisiei Juridice din camera Deputaţilor.
De Legea amnistiei poate profita Gigi Becali, deorece legea presupune ca acei condamnaţi care au primit pedepse până la 5-7 ani închisoare să poată fi eliberaţi mai devreme. De asemenea, chiar Dan Diaconescu ar putea fi unul dintre beneficiarii acestei legi, având în vedere că şi pe el îl paşte o condamnare, într-unul din multele dosare pe care le are pe rol.
În momentul de faţă, negocierile dintre PSD şi PPDD sunt însă în impas.
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …