Thursday , March 28 2024

Ministrul Mediului susține că e atacat de reprezentanții marilor procesatori de lemn pe tema operaționalizării SUMAL, sistemul de urmărire a masei lemnoase

 Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat, sâmbătă la Iași, că primește mesaje din partea procesatorilor de lemn, prin care i se transmite că operaționalizarea bazei de date ce va conține informații despre domeniul silvic nu este văzută cu ochi buni, relateaza Mediafax.

Ministrul Mediului a declarat, sâmbătă, la Iași, că reprezentanți ai marilor procesatori îl atacă zilnic pentru că nu doresc operaționalizarea bazei de date care ar urma să cuprindă informații despre trasabilitatea lemnului. Întrebat care este situația defrișărilor de la noi din țară, Costel Alexe a declarat că se lucrează ca baza de date să fie lansată în luna mai.

„Cu siguranță, la momentul la care vorbim se fac defrișări, nu aveau cum să fie stopate într-o lună de zile. (…) Cred că administratorii fondurilor private, tot felul de entități din astea juridice ale marilor procesatori aproape că mă atacă zilnic, pentru că nu le convine să operaționalizăm cât mai repede SUMAL-ul care a fost tergiversat trei ani la rând, care în mod normal avea ca dată de operationalizare iulie anul viitor și ne-am propus împreună cu STS să îi dăm drumul în aprilie sau în mai, pentru că din momentul ăla, orice cantitate de lemn din păduri, până la operatorul primar, va fi supravegheată. Și avem în curs pentru acest an o procedură prin care să nu mai fim singura țară din Europa care își vinde lemnul pe picior, ci el trebuie să fie vândut în rampă și fasonat”, a declarat Costel Alexe, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, în ultimii trei ani baza de date a fost blocată, iar Gărzile Forestiere au avut atribuțiile diminuate.

„Imaginați-vă că în acești trei ani de guvernare social-democrată, SUMAL-ul a fost efectiv blocat. Era un operator privat care l-a dezvoltat, l-au dus la STS, l-au subfinanțat, au scos hărțile satelitare care îți dădeau alerta privind tăierile, pe care după aia Gărzile Forestiere trebuiau să verifice dacă sunt legale sau ilegale, Inspectorul pădurii nu a mai funcționat, nu au mai finanțat absolut niciun studiu de cercetare în ceea ce privește tot ceea ce înseamnă dezvoltarea politicilor silvice din România, în 2018 au modificat ordinul de înființare a Gărzilor Forestiere și le-au tăiat atribuțiile de control, astfel că dacă pe dumneavoastră vă prinde sub o formă sau alta cu un camion de lemn aproape că plecați cu el acasă, nu vi-l confiscă nimeni. Atât de mult au știrbit atribuțiile pe care le aveu gărzile forestiere”, a explicat ministru Mediului.

Întrebat dacă a primit amenințări, Alexe a răspuns că el nu, însă sunt alți miniștri care au fost în această situație. „Eu din păcate sau din fericire, spre deosebire de alți colegi din Guvern, nu am primit încă amenințări cu moartea, dar primesc în fiecare zi tot felul de mesaje că direcţia în care merge Ministerul şi vrem să scoatem la suprafaţă tot ce înseamnă trasabilitatea lemnului în România nu este una bună”, a mai declarat Costel Alexe la Iași. (Mediafax)

Vezi si

Cutremur cu magnitudinea 3,3, joi dimineața, în județul Neamț

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 a avut loc joi dimineața în județul Neamț. Potrivit Institutului …

One comment

  1. …daca nu ar fi fost austriecii, care sa fure padurile Romaniei, nu s-ar fi generalizat defrisarea cain situatia de fata. Nu exista vointa! Daca era Ceusescu totul ar fi in ordine in citeva zile…