Ministerul Sănătății anunță că toti cei noua pacienți răniți la Spitalul Săpoca vor fi transferati la patru spitale din Bucuresti
Medicii au decis transferul tuturor răniţilor de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca la spitale din Bucureşti, deoarece Spitalul Judeţean Buzău nu are secţie de Neurochirurgie.
Doi pacienţi sunt transferaţi la Spitalul Floreasca, alţi doi pacienţi la Spitalul Sf. Pantelimon Bucureşti, trei la Spitalul Bagdasar Arseni şi doi la Spitalul Universitar.
Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât 4 pacienţi şi a rănit grav alţi 9 după ce a intrat în două saloane cu un stativ de perfuzie şi i-a lovit în cap. Loviturile au fost atât de puternice încât le-ar fi zdrobit capetele.
Bărbatul este acum sub supravegherea poliţiştilor, dar nu poate fi audiat pentru ca este sedat, internat, iar Ministerul Sănătăţii a trimis Corpul de control la unitatea medicală in care s-a petrecut nenorocirea.