Thursday , April 25 2024

Merkel spune răspicat: Reducerea datoriei Greciei este in afara discutiei

merkel

Cancelarul german Angela Merkel și-a reiterat joi, la Sarajevo, opoziția față de o ‘reducere’ a datoriei grecești, în condițiile în care Fondul Monetar Internațional (FMI) a estimat din contră, miercuri, că o restructurare a datoriei Atenei este ‘necesară’, informează AFP, citată de Agerpres.
‘Am spus că o reducere în sens clasic (a datoriei) este, pentru mine, în afara discuției. Iar aceasta nu s-a schimbat de alaltăieri (marți, de la summitul zonei euro de la Bruxelles) până astăzi’, a spus în timpul unei conferințe de presă cancelarul federal german, aflat într-un turneu diplomatic în Balcani.
Atena, care are timp până la orele 22.00 GMT (24.00 ora locală) să prezinte planul său de reformă, cere o reducere a datoriei Greciei, care se ridică în prezent la 320 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă 180% din PIB-ul țării.
Miercuri, directoarea generală a FMI, Christine Lagarde, a susținut în mod indirect această cerere, afirmând că o reducere a datoriei Greciei este ‘necesară’. Însă europenii, începând cu Germania, nu doresc să audă vorbindu-se despre aceasta.
‘În 2012, ne-am ocupat deja de sustenabilitatea datoriei, am decis deja amânări, am decalat deja până în 2020 rambursarea creditelor din fondul de salvgardare al zonei euro’, a amintit Angela Merkel.
Atena a depus, miercuri, o nouă cerere (pentru ajutor), însă ‘nu sunt în măsură la ora actuala să spun ce înseamnă aceasta, nici dacă programul este suficient, nici ce va rezulta din aceasta în ceea ce privește sustenabilitatea datoriei’ Greciei, a subliniat șefa executivului de la Berlin.
 
 

Vezi si

Percheziții la un maestru spiritual yoghin, acuzat de viol și trafic de persoane

Poliţiştii Capitalei efectuează, joi, percheziţii la un maestru spiritual şi instructor de yoga, discipol al …