Thursday , April 25 2024

Marko Bela: UDMR discută în aceste zile dacă acceptă negocieri cu PNL pentru o altă majoritate parlamentară

marko bela

Liderul senatorilor UDMR, Marko Bela, afirmă că Uniunea va discuta “probabil” săptămâna aceasta, “în principiu”, despre eventuale negocieri cu noul PNL privind formarea altei majorităţi parlamentare, subliniind că nu au existat astfel de tatonări, transmite Agerpres.
“Nu UDMR va decide dacă se schimbă Guvernul sau nu. Acest lucru depinde de majoritatea parlamentară şi depinde şi de voturile UDMR. Dar în acest moment n-am cunoştinţă că ar exista din partea Opoziţiei o intenţie imediată de a forma o anumită majoritate. Bănuiesc că mai curând sau mai târziu, probabil că la anul, se va încerca formarea unei alte majorităţi şi atunci noi înşine va trebui să vedem ce facem, dar decizia, după părerea mea, nu este a momentului”, a declarat, la RFI, Marko Bela.
Întrebat dacă UDMR ar fi dispusă să discute cu noul PNL despre formarea altei majorităţi parlamentare, Marko Bela a răspuns: “Vom discuta acest lucru probabil deja săptămâna aceasta, când se va întruni conducerea UDMR, dar probabil că numai în principiu, fiindcă după cunoştinţele mele nu au existat astfel de tatonări”.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …