Thursday , April 18 2024

Marele jucător de baschet, Kobe Bryant, a murit într-un accident de elicopter

Tragedia din orașul Calabasas din California, Statele Unite ale Americii, în care și-au pierdut viața marele baschetbalist Kobe Bryant (41 de ani), dar și ale patru persoane a avut loc duminică, 26 ianuarie, la ora 10:00 (n.red. – ora locală).

Legendarul baschetbalist din NBA, fost jucător al formației Los Angeles Lakers, călătorea cu aeronava lui privată.

Una dintre fetele lui Kobe Bryant, Gianna Maria, denumită și GiGi, în vârstă de 13 ani, se afla alături de tatăl ei la bordul elicopterului, în momentul prăbușirii. Cei doi au murit, împreună cu celelalte trei persoane din aeronavă.

Potrivit mirror.co.uk, aceștia mergeau la Academia Mamba, acolo unde voiau să joace baschet. Academia se află în apropierea orașului Thousand Oaks, Los Angeles.

Presa internațională notează că soția acestuia, Vanessa, nu se afla la bordul aeronavei. Acesta și celelalte trei fiice ale lor, Natalia, Bianca și nou-născura Capri (iunie 2019) nu au fost implicate în accident.

Elicopterul ar fi luat foc în aer și s-ar fi prăbușit în orașul Calabasas, din California, iar poliția LA County a declarat că nicio persoană de la bordul aeronavei nu a supraviețuit. Cei din orașul Calabasas au confirmat vestea: “cu mare tristețe, nimeni nu a supraviețuit”.

De cinci ori campion în NBA, Kobe Bryant a evoluat timp de 20 de ani pentru Los Angeles Lakers, retrăgându-se din baschet la 13 aprilie 2016, marcând 60 de puncte în meciul cu Utah Jazz. Bryant a părăsit baschetul lăsând în spate un total de 33.643 de puncte înscrise în NBA.

În 2008 a fost denumit cel mai important jucător din NBA, a fost numit de două ori MVP-ul finalelor în NBA, dar și de două ori jucătorul care a înscris de cele mai multe ori. De asemenea, a fost de 18 ori selecţionat în All-Star Game, unde a fost desemnat MVP de 4 ori. În plus, a câștigat și de două ori titlul olimpic.

În cea de-a 90-a ediție a Galei Premiilor OSCAR 2018, fostul baschetbalist Kobe Bryant a câștigat premiul pentru cel mai bun scurt-metraj animat, Dear Baketball, un film de cinci minute care conține o scrisoare de dragoste către acest sport, scrisoare pe care a scris-o în 2015.

“Nu puteam să-mi doresc mai mult de la viaţa asta. A fost absolut minunat. Nu-mi vine să cred că s-a terminat” – Kobe Bryant.

Vezi si

Rafila: Respectarea programului de lucru în spitale, în criteriile de performanță a managerilor

Modul în care este respectat programul de lucru în spitale va fi introdus în criteriile …