Friday , March 29 2024

Marea Britanie continuă să exporte arme în Rusia, potrivit unui raport parlamentar

arme

Marea Britanie continuă să exporte armament şi echipament militar în Rusia, potrivit unui raport parlamentar britanic publicat miercuri, la două zile după ce premierul David Cameron a criticat vânzarea de către Franţa a unor nave militare Moscovei.
Premierul britanic a făcut apel la Uniunea Europeană să interzică vânzările de arme către Rusia – acuzată că echipează şi instruieşte separatiştii proruşi din Ucraina – şi a afirmat luni că Marea Britanie a încetat deja astfel de exporturi, aşa cum a promis în martie.
Dar raportul parlamentar publicat miercuri arată că 251 de licenţe acordate de Guvernul britanic, care permit vânzarea de bunuri controlate în valoare totoală de 132 de milioane de lire sterline (167 de milioane de euro), sunt încă în vigoare.
Aceste licenţe de export autorizează vânzarea unor arme de precizie, muniţii pentru arme uşoare, veste antiglonţ, “echipament criptografic”, de comunicaţii militare şi de vedere nocturnă, precizează raportul.
Doar 31 de licenţe au fost suspendate sau retrase şi a fost interzis exportul către Rusia pentru alte trei licenţe, arată raportul.
Cameron a cerut luni UE să adopte sancţiuni economice de anvergură împotriva Rusiei şi să înceteze orice vânzare de arme către această ţară, arătând către operaţiunile efectuate de Franţa.
Întrebat despre vânzarea controversată a unor nave militare franceze de tip Mistral către Rusia, David Cameron a răspuns: “Sincer, ar fi de neconceput în această ţară să execuţi o comandă ca aceea pe care o au francezii, dar trebuie să punem presiune pe toţi partenerii noştri pentru a spune că nu putem continua să facem afaceri cu o ţară, când se comportă aşa”.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …