Lazar candideaza iar la functia de procuror general, desi Toader incearca sa il revoce

18/03/19 ora:4:20pm

Augustin Lazar isi va depune candidatura in cadrul procedurii declansate de ministrul Justitiei pentru selectarea procurorului in vederea efectuarii propunerii de numire in functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, functie vacanta incepand cu data de 28 aprilie 2019, atunci cand ii expira primul mandat.

Procurorul general Augustin Lazar

Anuntul a fost facut de Lazar prin intermediul unui comunicat.

Decizia lui Lazar vine in contextul in care ministrul Tudorel Toader a declansat oficial, saptamana trecuta, procedura de selectie pentru functia de procuror general. Candidatii pot depune cereri de inscriere, pana pe 28 martie.

Augustin Lazar se afla la primul mandat de procuror general si mai are dreptul la inca unul.

“Obtinerea unui nou mandat ar reprezenta posibilitatea continuarii proiectelor initiate, a procesului de modernizare si consolidare institutionala a Ministerului Public in scopul continuarii obtinerii de rezultate pozitive in activitate, a reprezentarii convingatoare a intereselor generale ale corpului social, apararii neconditionate si de calitate a ordinii de drept, a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Continuarea exercitarii functiei de procuror general este utila si din perspectiva dezvoltarii cooperarii judiciare internationale in contextul racordarii internationale la sistemul de valori judiciare europene.

In acest sens, reamintim obligatia respectarii angajamentelor ce decurg din exercitarea de catre Romania a presedintiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. Astfel, in cursul lunii octombrie 2018, la Forumul Consultativ al Procurorilor Generali si Sefilor Procuraturilor Statelor membre ale Uniunii Europene, eveniment anual organizat la sediul Eurojust de la Haga de catre statele care detin presedintia Consiliului Uniunii Europene, Ministerului Public din Romania i s-au incredintat prerogativele organizarii celei de-a 14-a intalniri a Forumului, alaturi de Finlanda.

Manifestarea va reprezenta primul eveniment judiciar organizat de Ministerul Public din Romania cu impact pentru toate procuraturile din Uniunea Europeana, avand un rol esential in stabilirea agendei si a temelor care vor fi dezbatute”, explica Lazar motivele care il determina sa isi depuna iarasi candidatura pentru inalta functie pe care o detine acum.

ziare.com