Friday , April 26 2024

La mila europenilor: Britanicii cer ajutor de la UE, organizatie pe care vor s-o paraseasca

david-cameron-inundatii

Premierul britanic David Cameron a cerut joi ajutor financiar din partea Uniunii Europene, pentru a face faţă intemeriilor cu care se confruntă Marea Britanie în ultimele săptămâni, informează mediafax.ro
“Încercăm să obţinem un ajutor din partea Uniunii Europene”, a declarat Cameron. “Banii pe care încercăm să-i obţinem pentru agricultorii britanici vin din bugetul Uniunii Europene”, a precizat premierul, care a promis, în ianuarie 2013, să organizeze până în 2017, dacă va fi reales, un referendum cu privire la ieşirea ţării sale din componenţa Uniunii Europene.
“Cred că alte state ar putea să ne ajute, în special, la nivel de expertiză. Este foarte util să beneficiezi de ajutorul specialiştilor olandezi în pomparea apelor şi în organizarea sistemelor de protecţie împotriva inundaţiilor”, a adăugat Cameron.
Premierul britanic, care a luat sub control propriu situaţia din ţară, în timp de locuitorii acuză Guvernul său de inacţiune, a prezidat, joi dimineaţa, o nouă reuniune cu privire la intemperiile care afectează Marea Britanie.
Peste 56.000 de locuinţe din Marea Britanie rămâneau joi fară electricitate.
Regiunile cele mai afectate sunt cele unde au avut loc inundaţii de amploare – Berkshire, Surrey şi Somerset.
Din cauza rafalelor de vânt puternice, care atingeau viteza de 160 de kilometri pe oră, o persoană a murit electrocutată, iar transporturile au fost perturbate, deoarece numeroase rute feroviare şi şosele au fost închise.
Potrivit postului de televiziune Sky News, daunele materiale provocate de intemperii ar putea depăşi un miliard de lire sterline (aproximativ 1,2 miliarde de euro).

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …