Tuesday , April 16 2024

Klaus Iohannis, prima baie de multime. A iesit la bere in centrul Brasovului

iohannis bere

Klaus Iohannis a ieşit la o bere cu liderii ACL. Prezent la Braşov, unde a participat la Liga Aleşilor Locali, preşedintele PNL a fost scos de primarul George Scripcaru, în oraş, la festivalul Oktoberfest. Însoţit de Vasile Blaga, Iohannis a băut bere la halbă, a mâncat plăcintă şi s-a fotografiat cu admiratorii.
Klaus Iohannis a ieşit, sâmbătă, în centrul vechi al Braşovului, la Festivalul Oktoberfest, fiiind însoţit de edilul oraşului, George Scripcaru, Vasile Blaga şi Mihai Răzvan Ungureanu.
Liderul PNL a salutat trecătorii, şi-a făcut fotografii cu aceştia şi a primit plăcintă la unul dintre expozanţi.
În cele din urmă, Iohannis s-a aşezat, la masă, alături de liderii ACL, alături de care a băut bere la halbă şi a mâncat preparate tradiţionale la grătar.
“Victorie”, a strigat un trecător. “Doamne ajută!, a răspuns Vasile Blaga.
Deşi a încercat să fie amabil şi a făcut poze cu admiratorii, Klaus Iohannis a fost, ca de obicei, foarte zgârcit la vorbe şi nu a răspuns la întrebările jurnaliştilor
Iohannis a primit şi suveniruri. O tânără i-a oferit o brăţară, realizată de copiii unui centru de plasament.

Vezi si

Aproape 1.000 de cazuri de rujeolă în ultima săptămână în România și un deces

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că în perioada 1 ianuarie 2023 – …