Tuesday , April 23 2024

Klaus Iohannis merge în Statele Unite la sfârşitul lunii septembrie

iohannis

Președintele Klaus Iohannis va participa la summitul ONU de la New York, în cadrul căruia va susține un discurs pe 27 septembrie, a declarat joi reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet.
Președintele Klaus Iohannis participă la summitul ONU de la New York, unde va susține un discurs pe 27 septembrie.
“La summitul ONU de la New York va participa un număr foarte mare de șefi de stat și de guverne. Sunt bucuroasă să aud că președintele României va merge. Cred că este foarte potrivit ca România să fie reprezentată la cel mai înalt nivel. Înțeleg că este programat să vorbească pe 27 septembrie”, a spus Sandie Blanchet, la o sesiune de informare pe tema Summitului ONU pentru adoptarea agendei de dezvoltare post-2015, organizată la Reprezentanța Comisiei Europene în România, scrie Agerpres
Ea a arătat că agenda care va fi adoptată la summitul ONU este una cuprinzătoare și aplicabilă tuturor statelor.
Sandie Blanchet a menționat că prioritățile românilor sunt legate de o educație mai bună, un sistem de sănătate eficient și un guvern responsabil.
La rândul său, reprezentantul Comisiei Europene în România, Angela Filote, a afirmat că obiectivele agendei summitului ONU vizează o dezvoltare prietenoasă față de mediul înconjurător și punerea în centru a promovării valorilor fundamentale din UE și promovarea drepturilor.
“Ne dorim să rămânem lider mondial în dezvoltare. UE este cel mai mare donator și importator”, a spus Filote.
Reprezentantul MAE Sorin Tănăsescu a arătat că summitul ONU are 17 obiective economice, sociale și de mediu, precizând că România a făcut parte din grupul de 30 de state care au participat la realizarea acestor obiective.
“Interesele și obiectivele României sunt reflectate corespunzător”, a spus Tănăsescu.
El a arătat că România a propus atenție pentru sectorul energetic, pentru tineri și vârstnici, pentru întreprinderi mici și mijlocii, pentru gestionarea rațională a pădurilor, a deșeurilor și a apelor și conceptul de educație verde.
Summitul ONU de la New York va avea loc la sfârșitul lunii septembrie. În cadrul reuniunii se va decide agenda globală de combatere a sărăciei pentru următorii 15 ani.

Vezi si

Noi medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr …