Friday , March 29 2024

Klaus Iohannis, despre poliţistul mort în accident: "Îi poftesc de urgenţă pe Oprea şi Ponta să dea lămuriri"

iohannis4

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut prima reacţie oficială referitor la cazul poliţistului Bogdan Gigină care a murit marţi în timp ce deschidea calea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea.
“Suntem în a cincea zi şi nu avem o luare de pozitie oficială din partea Guvernului. Este inadmisibil. Opinia publică aşteaptă lamuriri. Ii poftesc de urgenta pe Ponta si Oprea sa dea lamuriri. Nu ma refer la partea penala, ma refer la latura politică şi la lămuriri de ordin general”, a declarat Iohannis duminică în judeţul Arad unde participă la evenimente prilejuite de Ziua Armatei Române.
Ministerul Afacerilor Interne a transmis, duminică, un comunicat de presă referitor la circumstanțele producerii accidentului din seara zilei de 20 octombrie, în urma căruia şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Cosmin Gigină.
“Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis, la data de 20 octombrie a.c., o anchetă în care se fac cercetări privind cauzele și împrejurările producerii accidentului. Potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală, privind Competenţa Procurorului, „procurorul conduce şi controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege”. Conform prevederilor legale, MAI şi reprezentanții săi, inclusiv ministrul afacerilor interne, nu pot face declarații publice sau prezenta detalii pe acest subiect înainte de finalizarea anchetei.
Ministerul Afacerilor Interne respectă întocmai prevederile legale și acordă sprijin activ tuturor instituţiilor abilitate să soluţioneze această cauză”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne, duminică, într-un comunicat de presă.
 
 

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …